Romania, o tara lipsita de spirit antreprenorial

0
98
România se află pe penultimul loc în Europa privind numărul de companii active la mia de locuitori, fiind depăşită doar de Serbia. În ţara noastră există 23 de firme la o mie de locuitori, de 6 ori mai puţine decât în Cehia, care se află pe primul loc, se arată într-un studiu recent dat publicităţii de Coface.

În opinia doamnei Alina Bota, consilier de branding personal şi fondatorul companiei de trainingLevelUp Vision, există cinci motive majore pentru care românii preferă statutul de angajat în detrimentul celui de antreprenor, şi anume: lipsa de educaţie antreprenorială, lipsa de cultură antreprenorială şi de modele, legislaţia ambiguă şi instabilă în domeniul comercial şi fiscal şi, nu în ultimul rând, lipsa de încredere în forţele proprii. “În timp ce în ţările occidentale, antreprenoriatul se învaţă încă din liceu sau chiar din şcoala gimnazială, în România sistemul de învăţământ tradiţional este total lipsit de informaţii practice care să te ajute să te descurci în mediul economic actual, iar antreprenoriatul este privit ca pe o aventură, o nebunie, un lucru exotic. Românii sunt descurajaţi să-şi deschidă o firmă şi din cauza birocraţiei foarte stufoase şi a fiscalităţii, iar în cazul unui eşec în afaceri, este foarte greu să îţi mai găseşti de lucru, fiind privit drept un rebel. Ne uităm cum ne pleacă specialiştii din ţară, majoritatea tinerilor îşi doresc să lucreze în străinătate, însă nu oferim alternative viabile care să îi atragă înspre antreprenoriat”, declară Alina Bota.

Totodată, specialistul afirmă că actuala generaţie este total diferită faţă de toate celelalte generaţii de până acum şi tinerii din ziua de azi sunt mult mai înclinaţi către antreprenoriat. “Sunt mult mai creativi, mai liberi, mai flexibili, mai sensibili, îşi doresc să se şi bucure de viaţă, nu să îşi petreacă 10 ore din zi la birou ca parinţii lor. În plus, noua generaţie este crescută în epoca “Google”, în care îşi găseşte mult mai rapid informaţiile care îi interesează şi sunt mult mai atraşi spre autoeducaţie, spre programe flexibile, practice şi cât mai personalizate, care să îi ajute să îşi dezvolte abilităţile de care au nevoie ca să aibă succes în carieră”, explică Alina Bota.

Educaţia antreprenorială este esenţială pentru generaţiile viitoare

Primul pas pe care trebuie să îl facem pentru actuala generaţie este să le cultivăm spiritul antreprenorial încă de acum, ca ei să crească mai departe viitoare generaţii în acest spirit, crede specialistul. “Educaţia în domeniul antreprenorial trebuie să pornească de la vocaţie. Părinţii ar trebui să fie mult mai atenţi la ce îşi doreşte cu adevărat copilul lor, să îi descopere înclinaţiile, să îi dezvolte punctele forte, şi nu să îl oblige să studieze într-un domeniu aşa-zis la modă, dar care nu îl reprezintă. Afaceri se pot face în orice domeniu, în business nu există “domeniu la modă”, ci trebuie să avem curajul, noi ca părinţi, să-l îndreptăm pe copilul nostru înspre domeniile de care este cel mai atras. Doar în acest fel, vom putea creşte o generaţie veritabilă de viitori antreprenori”, explică Alina Bota.

În România s-a cultivat oportunismul, ca model de afaceri

În acelaşi timp, specialistul crede că generaţiile tinere vor adopta două modele de succes din alte ţări. Pe de o parte, există modelul afacerile mici, de familie, care rezistă de generaţii întregi, deoarece pornesc de la o pasiune, de la un talent moştenit din tată în fiu. De cealaltă parte, tinerii mai pot alege un nou model foarte la modă în Statele Unite, numit “lifetime business”, caracterizat printr-un program foarte flexibil, în care activitatea se realizează de acasă sau de oriunde din lume. “Din păcate, în România s-a cultivat oportunismul, ca model de afaceri, unde contractele cu statul reprezintă deja o filosofie de business care se transmite mai departe copiilor. Avem nevoie de unreset şi trebuie să ne adaptăm la o societate globalizată, liberală, în care tot mai mulţi oameni să câştige bani din ceea ce, iniţial, percepeau doar ca pe un banal hobby”, conchide Alina Bota, consilier de branding personal şi fondatorul companiei de training LevelUp Vision.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here