S-a deblocat licitaţia pentru Spitalul Regional Iași. Primele contracte de lucrari au fost semnate si incepe amenajarea de santier pentru cel mai mare spital din tara

0
79

S-a deblocat licitaţia pentru Spitalul Regional Iași, iar acum pot intra în cursă şi constructorii români, a declarat prefectul de Iași, Bogdan Cojocaru, care a precizat faptul ca zilele acestea se efectueaza amenajarea de santier. Licitaţia fusese contestată de o asociere de constructori români care a sesizat faptul că cerinţa privind experienţa similară este una restrictivă pentru companiile care activează pe piaţa din România şi este de natură să favorizeze firme din străinătate.
Vorbim de cea mai mare licitație pentru județul nostru. E vorba de construirea efectivă a Spitalului Regional de Urgență. Contractul pentru primele lucrări a fost semnat deja miercurea trecută, la sediul Guvernului, în prezența primului ministru Marcel Ciolacu și a domnului ministru Rafila. Au fost clarificate și aceste contestații, în așa fel încât să nu mai existe aceste restricții în ceea ce privește participanții la această importantă licitație, un proiect mult așteptat. Mă bucur că au fost rezolvate toate aceste probleme, în așa fel încât graficul propus de către Ministerul Sănătății, prin Andis, care se ocupă de acest important proiect, graficul să poată să fie respectat. Săptămâna trecută, miercuri s-a semnat acest prim contract pentru primele lucrări. Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Ministerului Sănătății și Andis, ar trebui ca săptămâna viitoare să fie și o primă vizită în teren”, a declarat prefectul.
Viitorul Spital Regional Iași Iași este cel mai mare din țară și va avea o capacitate de 850 de paturi, care în cazul unor situații neprevăzute de urgență va putea fi mărită până la o mie. Valoarea totală a proiectului va depăși 3,3 miliarde de lei.
Conform angajamentelor luate de România față de finanțatorii internaționali, spitalul va trebui definitivat până în 2027.
Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

88 − 80 =