S-a deschis Palace Ice. Iesenii sunt asteptati la patinoar

0
78

La Palas, a început un nou sezon de distracţie pe gheaţă. Şi în acest an, ansamblul Palas a amenajat, în parc, două patinoare. Cel pentru adulţi şi copii s-a deschis luni, iar patinoarul dedicat exclusiv celor mici, unde pot lua lecţii de la instructori specializaţi, va fi funcţional începând de săptămână viitoare.
Adulţii şi copiii deopotrivă sunt invitaţi la Palas Ice. Patinoarul are o suprafaţă de 1.200 mp şi poate găzdui până la 300 de persoane, fiind funcţional până la o temperatură de maximum 12 grade Celsius.
Orarul de funcţionare al Palas Ice este de luni până joi, în intervalul orar 12.00 – 21.30, iar vinerea distracţia se prelungeşte până la ora 23.30.
Cine vrea să îşi petreacă ziua de sâmbătă pe patine, o poate face de la 10 dimineaţa până la ora 23.30. Duminica, arena de gheaţă este deschisă în intervalul orar 10.00 – 21.30.
Pentru o oră şi jumătate de mişcare pe gheaţă, tariful este de 10 lei pentru copii şi 17 lei pentru adulţi. Cei care şi-au propus să patineze tot sezonul rece, pot opta pentru unul dintre abonamentele disponibile, cu preţuri care pornesc de la 70 de lei. Dacă din echipament lipsesc tocmai patinele, acestea se pot închiria de la Palas Ice cu 14 lei.
Cel de-al doilea patinoar din Palas este dedicat exclusiv copiilor şi va fi deschis săptămâna viitoare. Poziţionat în parc, lângă restaurantul Chef Galerie, Palas Ice Junior are o capacitate de maximum 100 de persoane, accesul fiind permis copiilor cu vârsta de până la 12 ani, care pot fi însoţiţi de un adult.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here