Salvarea Politehnicii sau o resetare pe bani publici? Primăria Iași mută clubul în ograda CSM

0
1

În fața colapsului financiar al Politehnicii Iași, Primăria vine cu ceea ce prezintă drept singura soluție posibilă, respectiv mutarea fotbalului profesionist sub umbrela Clubului Sportiv Municipal Iași 2020. Oficial, este vorba despre continuitate sportivă. Neoficial, este încă o dovadă că administrația locală ajunge să repare, din mers, efectele unui model de management care a eșuat.

Primarul Mihai Chirica propune Consiliului Local transferul definitiv al activității sportive a ACSM Politehnica Iași către CSM Iași 2020. Nu doar locul în Liga a II-a va fi preluat, ci și academia, grupele de juniori, drepturile federative și obligațiile sportive care pot afecta dreptul clubului de a participa în competiții.

Mesajul Primăriei este clar – fără această mutare, Iașul riscă să dispară din fotbalul profesionist. Ani la rând, Politehnica Iași a fost susținută direct sau indirect din fonduri publice, în timp ce promisiunile privind stabilitatea financiară s-au dovedit iluzorii. Astăzi, clubul se află în insolvență, iar administrația locală este nevoită să construiască o nouă structură pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat.

Primarul susține că operațiunea nu va afecta direct bugetul local, întrucât obligațiile restante vor fi acoperite, cu prioritate, din sponsorizări, donații, transferuri de jucători și alte venituri proprii. Formula sună optimist, dar ridică inevitabil semne de întrebare. Cine garantează că aceste surse vor fi suficiente? Ce se va întâmpla dacă veniturile estimate nu vor exista? Și, mai ales, cine va răspunde dacă noua construcție va ajunge, peste câțiva ani, în aceeași situație?

Transferul către CSM Iași 2020 este prezentat ca o măsură tehnică și administrativă. În realitate, este o resetare completă a fotbalului ieșean. Se schimbă entitatea care gestionează echipa, se preiau drepturile sportive, se transferă academia și se încearcă păstrarea continuității în competiții. Practic, se încearcă salvarea brandului și a tradiției, în timp ce vechiul club rămâne captiv în procedura insolvenței.

Consilierii locali vor avea de votat săptămâna viitoare nu doar un proiect administrativ, ci și o alegere cu implicații majore pentru viitorul sportului ieșean. Dacă îl aprobă, fotbalul va continua în Liga a II-a sub sigla CSM Iași 2020. Dacă îl resping, orașul riscă să rămână fără reprezentare în fotbalul profesionist. Între cele două variante, adevărata miză nu este doar supraviețuirea unei echipe, ci credibilitatea modului în care sunt administrate cluburile finanțate cu sprijin public.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here