S-au deschis ghiseele pentru plata taxelor şi impozitelor locale aferente anului 2017

0
94

Primăria Municipiului Iaşi anunţă contribuabilii ieşeni, persoane fizice şi juridice, că începând de pe 4 ianuarie 2017, a început efectuarea încasărilor de taxe şi impozite locale pentru anul 2017 în regim de program normal, respectiv zilnic între orele 8.30 – 16.30 cu excepţia zilelor de joi, când programul este 8.30 – 18.30. Încasările se efectuează la casieriile din bd. Ştefan cel Mare şi Sfant nr. 11 – 15, la camera 3 (corpul B, etajul I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei Municipiului Iaşi, cât şi la centrele de încasare din Centrele de Cartier Tătăraşi (str. Vasile Lupu nr. 82), Nicolina (str. Petre Ţuţea nr. 2), Păcurari (şos. Păcurari nr. 34), Alexandru cel Bun (str. Tabacului nr. 1), Frumoasa (b-dul Poitiers nr. 22 – 26), precum şi în imobilul situat în bd. Primăverii nr. 36 – Serviciul de Înmatriculări, Eliberări Permise şi Paşapoarte, respectiv imobilul din şos. Națională nr. 43 – Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi. Ieşenii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, pot achita taxele şi impozitele aferente anului 2017 şi prin POS, respectiv on-line (e-comert), respectiv prin SNEP (www.ghiseul.ro). De menţionat că pentru plata integrală a impozitului anual pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport până la 31 martie 2017, se acordă o bonificație de 5%. În altă ordine de idei, la data de 31 decembrie 2016, în evidenţa fiscală a Municipiului Iaşi se înregistrează un număr total de 571.634 roluri (persoane juridice = 48.047; persoane fizice = 523.587), din care 256.901 roluri active (persoane juridice = 13.042; persoane fizice = 243.859).

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here