Scriitorul Nicolae Breban isi lanseaza ultima carte la Academia Romana din Iasi

0
97

Astazi, de la ora 12.00, în Aula Academiei Române – Filiala Iaşi (Bd. Carol I nr. 8), la invitaţia vicepreşedintelui Academiei Române, Bogdan C. Simionescu, Nicolae Breban va susţine conferinţa „Academia Română şi literatura română”. Tot astazi, începînd cu ora 13.00, în biblioteca filialei ieşene a Academiei, va avea loc lansarea celui mai recent volum semnat de Nicolae Breban, Viaţa mea, apărut la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital. Invitaţi, alături de autor: Emil Brumaru, Mircea Platon, Bogdan Creţu

Viaţa mea este o carte de o mare densitate epică, evocînd şi totodată analizînd evenimente-cheie din existenţa marelui romancier. Prezenta autobiografie este organizată tematic, criteriul cronologic nefiind încăpător: copilăria, adolescenţa, descoperirea primelor pulsiuni creative, prietenia, viaţa literară, cariera, aventura politică, femeia, exilul, tatăl fac materia unor capitole separate. Totul este însă subjugat de exorbitanta voinţă de a crea – care dă coerenţă şi sens existenţei lui Nicolae Breban. De aceea, Viaţa mea nu este doar reconstituirea unei biografii excepţionale, ci şi verificarea unei structuri, a unei «trăiri-tip care revine mereu», formulă prin care Nietzsche, invocat adesea de scriitor, definea caracterul. Mai mult ca niciodată, Nicolae Breban este dispus să meargă pînă la capăt, scormonind în trecut cu luciditate şi spirit critic, dar şi cu nostalgie şi patetism; martor al epocii pe care a traversat-o şi al propriei existenţe, el este însă şi un personaj viu, fabulos, extravagant, imprevizibil, capabil de uluitoare contradicţii, din seria memorabilelor personaje proiectate ficţional în atîtea romane. Viaţa lui Nicolae Breban se confundă, în mai mare măsură decît a oricărui alt scriitor român, cu monumentala sa operă.”, a spus Bogdan Creţu.

Nicolae Breban (n. 1934), romancier şi eseist, este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani. Debutează literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai tîrziu publică primul său roman, Francisca (tradus în bulgară şi rusă), distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. A fost redactor-şef al României literare. A semnat scenariul filmului Răutăciosul adolescent, precum şi scenariul şi regia filmului Printre colinele verzi (inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes). Este membru titular al Academiei Române şi director al revistei Contemporanul. Ideea europeană. La Editura Polirom au apărut: Riscul în cultură (1997), Sensul vieţii (Memorii) (4 vol., 2003-2007), Animale bolnave (2004), Îngerul de gips (2008), Orfeu în infern (2008), Profeţii despre prezent. Elogiul morţii (2009).

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here