Se deschide noul sezon al pietei romanesti de arta, cu perspective de crestere

0
82

Oficial! Noul sezon al pieței românești de artă a debutat la Casa de Licitații A10 by Artmark, cu nu mai puțin de 5 expoziții de licitație ce reunesc peste 1.000 de opere de artă ori obiecte de colecție. Pentru noul sezon, ce se va întinde din septembrie până în decembrie, casa de licitații reprezentativă pentru arta românească plănuiește 20 de licitații de artă și istorie, organizate pe parcursul a 4 luni, cu circa 10% mai multe față de 2018-2019, perioada de vârf dinaintea pandemiei.
Explicația pentru ușoara sporire a numărului de licitații de artă și istorie este așteptarea casei ca cererea de artă să crească din nou, începând cu sfârșitul anului 2022, pentru o perioadă de cel puțin 18-24 de luni, pe fondul inflației și restrângerii altor piețe investiționale. Argumentele sunt de natură economică, dar și istorice, comparativ cu perioada 2010-2012, când cererea de artă, privită drept instrument de păstrare a valorii banilor, a crescut cu un procent ce a variat între 50 și 100% pe an.
Avantajele pieței licitațiilor de artă sunt în principal două: obiectul de artă pornește în licitație de la o valoare substanțial mai mică decât valoarea de piață, mai exact de la aproximativ 30-50% din valoarea de piață, iar cumpărătorul oferă ce preț dorește, astfel că prețul de adjudecare este stabilit de cumpărător, iar nu de vânzător; datorită acestei formule, unice, de stabilire a prețului, acesta nu este influențat de inflație, ceea ce face din piața licitațiilor de artă unica piață investițională, teoretic neafectată de inflație.
De altminteri, piața de artă a fost privită mereu, nu doar în perioadele inflaționiste, dar și în contextele de prosperitate economică, drept o piață de refugiu, ale cărei active, după caz, sau conservă valoarea banilor sau sunt investibile, de natură să aducă cumpărătorului un spor de valoare, aferent consacrării treptate a artistului în care investește.
Un alt atu al pieței de artă este că lucrează cu unicate, diversitatea ei fiind maximală: dacă colecționarii sau pasionații de artă pot prefera arta contemporană sau stilul clasic, mașini de colecție, bijuterii, icoane sau vinuri rare, noul sezon de licitații are planificate tematici de licitație pentru toate bugetele și toate preocupările culturale.
Pe lângă funcția artei de alternativă investițională cu tichet ieftin de intrare și, mai nou, acces online generalizat, noile perspective ale pieței românești de artă vizează și responsabilitatea socială. Astfel, în noul sezon, Casa de Licitații A10 by Artmark continuă Licitația de Fapte Bune, cel mai mare proiect de strângere de fonduri cu destinație caritabilă, platformă care reunește cauzele umanitare ale celor mai importante Asociații sau Fundații caritabile din România.
Ușile Palatului Cesianu-Racoviță, sediul Casei de Licitații A10 by Artmark, s-au redeschis pentru publicul larg vineri, 2 septembrie și oferă iubitorilor de artă de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00, în regim gratuit, ocazia să trăiască în fiecare lună o noua experiență artistică.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

72 − 62 =