Sistemul de termoficare al Iasului a fost repornit

0
57

În vederea remedierii defecțiunilor apărute pe circuitele de termoficare urbană din incinta CET 1 Iași și pe rețelele de transport și distribuție a agentului termic, astfel încât să fie evitate eventualele probleme în iarna următoare, sistarea furnizării agentului termic către consumatorii urbani a fost programată de luni, 22 august, ora 0.00, până vineri, 26 august, la ora 16.00.
In data de 25 august, ora 0.00, a început umplerea sistemului și efectuarea probelor hidraulice, la ora 10.00 a început furnizarea apei menajere, urmând ca până la ora 18.00 toți consumatorii din Municipiul Iași să fie alimentați cu agent termic la parametri optimi.
În perioada menționată au fost făcute, în paralel, nu mai puțin de 70 de intervenții, din care 25 la CET 1, șase la rețelele primare și 39 la punctele și modulele termice, de către echipe formate în total din 90 de persoane.
Circuitul de termoficare urbană din incinta centralei din zona Tudor Vladimirescu a fost pus în funcțiune în anul 1964 și a beneficiat de numeroase investiții în modernizare atât cu fonduri locale, cât și naționale și, mai ales, europene.
Din anul 2018 până în prezent sistemul de termoficare urbană nu a mai fost oprit pentru remedierea problemelor apărute.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

66 + = 73