Smenurile deputatului Blajut. Deşi câştigă 13.500 euro pe an, deputatul „Iasisting” s-a împrumutat cu 50.000 euro pentru un an

0
89

Conform declaraţiei de avere depusă la începutul mandatului (decembrie 2012), de catre deputatul Viorel Ionel Blăjut, în anul anterior a avut venituri (pe un an) de 42.900 lei, sumă care nu acoperea ratele la cele 4 credite (contractate în 2004-2006 şi 2012). Trei dintre aceste împrumuturi au fost acordate de BRD, banca specializată în credite pe ochi frumoşi (Truică e doar un exemplu).
„În iunie 2014, in declaraţia de avere a parlamentarului este bifat un împrumut 50.000 de euro luat de Blajut de la o persoană fizică (probabil un cămătar, faţa îl recomandă pentru astfel de colaborări), cu termen de rambursare 2014. Nu ne spune dacă e ianuarie 2014 sau decembrie 2014, dar asta nu mai contează. Demn de remarcat este faptul că vechile credite au rămas “în picioare”, ceea ce înseamnă că Blăjuţ nu a luat banii ca să închidă împrumuturile bancare contractate cu ani în urmă. Poate i-a folosit ca să achite taxele la cele două facultăţi pe care le urmează simultan. În timp ce e la parlament, desigur!”, sustin cei de la supervizor.ro
După un alt an, declaraţia de avere din iunie 2015, ceditul către persoana fizică a rămas la aceeaşi valoare (50.000 euro) şi a fost prelungit până în 2015.
„Probabil ca acest credit va mai fi prelungit mult şi bine din moment ce Blăjuţ nu câştigă decât banii de la parlament. Conform declaraţiei de avere, desigur. O şansă, totuşi, există. La finalul anului viitor sunt alegeri şi Blăjuţ nu mai pupă un nou mandat. Astfel, există varianta să se apuce şi el de o muncă cinstită, mai ales că termină două facultăţi (construcţii la UTI şi Ştiinţe Politice la UPA)”, comenteaza supervizor.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here