În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară în emisfera nordică și ce marchează începutul verii astronomice. După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.
Pe 21 iunie, Soarele se află la cea mai mare înălţime deasupra orizontului, iar în această zi vom avea 15 ore şi 32 de minute de lumină.
Evenimentul care marchează începutul verii astronomice nu putea rămâne lipsit de semnificație în calendarul popular. Se spune că acest moment este favorabil unor magii puternice și își poate pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate.
Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, asociat cu un ritual al renașterii, al frumuseții în unele zone și al sănătății în altele. Mai toate civilizațiile au făcut fin acest moment unul dedicat apei și focului, elemente cu roluri purificatoare.
În țara noastră, aproape de solstițiul de vară este sărbătoarea Sânzienelor, a acelor făptui fantastice care și-ar face apariția printre muritori în noaptea de 23 spre 24 iunie, având darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum şi însuşiri de leac florilor, belşug în câmpii şi fertilitate animalelor. Tot ele ar fi cele care i-ar pedepsi pe păcătoși.
Cert este că, de sute de ani, nopțile care urmează solstițiului de vară sunt învăluite în magie și mister, în toate regiunile țării circulând fel de fel de legende despre puterile acestor făpturi.
Tot legat de acest moment al anului erau practicate și anumite ritualuri pentru atragerea norocului și belșugului. Exista credința că, în cea mai lungă zi din an, o bijuterie din aur poate fi transformată în talisman. Cu o zi înainte de solsitițiu, bijuteria era pusă într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate, reprezintând elementul pământ. În zorii zilei solstiţiului de vară, bijuteria era cufundată într-un vas cu apă curată şi apoi trecută prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii, fiind astfel purificată de foc. Cu flacăra de la lumânare se dădea foc ierburilor uscate din vas, lăsându-le să ardă şi să îşi împrăştie aromele. Până la apus, obiectul era lăsat afară, sub lumina soarelui.
