Spitalul mobil Covid-19 a fost inaugurat astăzi, la Lețcani!

0
52

In cursul acestei zile, dupa lungi tegiversari de termene, spitalul mobil de la Letcani, o unitate complexă  de 10 mii de metri pătrați, a fost inaugurat.

Unitatea va funcționa ca secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase, a costat 13,2 milioane de euro, are 250 de paturi, 100 de paturi de terapie intensivă plus trei paturi de terapie pentru blocul operator, sală de operație, sală de nașteri, farmacie, depozite, policlinică, laboratoare, radiologie (două computer tomografe- unul fix, celălalt mobil), este o unitate medicală cu presiune negativă.

”Suntem într-un moment în care Iașul este pe primele trei locuri la numărul de cazuri cu Covid 19. Avem nevoie de paturi atât pentru zona de pacienți confirmați, cât și pentru cea de terapie intensivă, iar acest spital este, putem spune, o gură de oxigen. Urmează pașii juridici pe care îi mai avem de acum de parcurs pentru a primi pacienții aici, pentru a putea funcționa în legalitate și în condiții de maximă siguranță pentru pacienți. Odată ce vom putea aduce pacienți aici, vom face o dezinfecție generală în pavilioanele de la Spitalul de Boli Infecțioase, iar acestea vor putea fi redate tratării celorlalte tipuri de boli. Se va face totodată și o rotație a cadrelor medicale din spitalul nostru, care vor lucra la spitalul mobil. Dacă va fi cazul, vom detașa personal din alte unități, păstrând un nucleu care cunoaște specificul activității Sars-Cov 2”, a afirmat, la inaugurarea spitalului, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 87 = 94