Targ de Craciun al Mesterilor Populari, in Piata Unirii din Iasi

0
99

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași este și în acest an partener în organizarea Târgului de Crăciun al Meșterilor Populari, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, alături de: Ateneul Național din Iași; Asociaţia Dialog Pentru Dezvoltare (ADD) Iași; Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (ASIM); Centrul de Informare Turistică Iași; Palatul Copiilor Iași; Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) – Filiala Iași.
Aflat la cea de-a II-a ediție, evenimentul reunește în Piața Unirii din Iași, în perioada 15 – 18 decembrie 2022, peste 30 meșteri și creatori populari, care continuă să promoveze tradițiile meșteșugărești, prin intermediul obiectelor autentice lucrate special pentru cele mai așteptate sărbători de peste an: Crăciunul și Anul Nou.
Programul, desfășurat între orele 10.00 și 19.00, cuprinde expunere cu vânzare de obiecte meşteşugăreşti, demonstrații și ateliere interactive, susținute de meșterii populari din diferite zone etnografice ale țării, în domenii precum: măşti populare şi recuzită specifică alaiurilor din perioada de renovare a timpului, dar şi olărit, pictură icoane, cioplitură în lemn, port popular, împletituri din fibre vegetale, ţesături, pielărit etc.
Vizitatorii vor putea întâlni în Târgul de Crăciun și colindători de la ASCOR – Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România – Filiala Iași și Palatul Copiilor Iași, al căror repertoriu cuprinde colinde și alte obiceiuri tradiționale.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here