Târg handmade şi produse tradiţionale pe Pietonalul Ştefan cel Mare

0
86

În perioada 4 – 8 noiembrie 2016, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, se desfăşoară Târgul Romanian Arts&Crafts by Fayette. La manifestarea organizată de compania I & S Kairos Opportunity SRL sunt prezenţi 15 artizani, artiști handmade și meșteri populari, pe o suprafaţă de 180 mp.

Ieșenii interesați vor putea vizita târgul cu produse confecţionate manual, iar artiștii, artizanii și meșteșugarii prezenți își vor etala talentele demonstrând tehnici de realizare a artelor pe care le practică. Printre produsele care vor putea stârni curiozitatea ieșenilor amintim: bijuterii și haine tricotate, brodate sau croșetate, decorațiuni tradiționale din sfoară înnodată, accesorii și bijuterii din pietre semiprețioase croșetate în sârmă argintată, orgoane în formă de piramide, precum și sub formă de pandante. De asemenea, vor fi comercializate ii tradiționale din zona Basarabia, Maramureș, Moldova și Bucovina, brodate cu motive tradiţionale, creastă de cocoș și roata morii.

Alte creații handmade pe care publicul ieșean le va putea întâlni la târg sunt: coronițe decorate cu flori, cutii, mic mobilier și alte accesorii decorate prin tehnica decupajului, agende decorate textil cu motive tradiționale, bijuterii lucrate în stil tradițional basarabean realizat cu suviecă, tehnică cunoscută astăzi sub denumirea Frivolite. De asemenea, fiecare expozant va pune la dispoziția vizitatorilor materialele necesare de lucru, pentru a demonstra cum își desfășoară activitatea de creație, în fiecare zi a evenimentului. Târgul va fi deschis până pe data de 8 noiembrie 2016, până la ora 19.00.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here