Teatru de păpuşi, parada costumelor de poveste, labirintul Iepuraşului, flash mob şi mii de premii pentru cumpărători, la campania de Paşte de la Palas Mall.

0
46

De vineri, 3 aprilie 2015, copiii vor fi invitaţi să se distreze în labirintul Iepuraşului din Atriumul Palas Mall. Cei mici vor fi provocaţi să se joace, să intre în labirint şi, folosindu-se de ingeniozitate, să găsească ouăle de Paşte ascunse. La finish, vor fi răsplătiţi de Iepuraş cu ciocolată belgiană. Activitatea inedită poate fi o opţiune pentru completarea programului micilor elevi în săptămâna „Şcoala Altfel”.
Duminică, de la ora 10.00, aproximativ 100 de prichindei vor urca pe scena de la etajul întâi al Atriumului, cu ocazia evenimentului „Parada Costumelor de Poveste”. Copiii îşi vor prezenta creaţiile la care au lucrat timp de o lună, împreună cu educatorii şi părinţii, unele confecţionate din materiale reciclabile. Creaţiile au fost realizate de copii de la grădiniţe din judeţul Iaşi în cadrul concursului „Micul Prinţ şi Mica Prinţesă în Lumea Scenei”, organizat de Grădiniţa „Micul Prinţ”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Palatul Copiilor şi alte instituţii.
Tot duminică, cei mici sunt invitaţi la o nouă întâlnire cu lumea teatrului. Marionetele vor prinde viaţă şi îşi vor istorisi păţaniile de la ora 17.00, în zona Intersport.
Duminică, cei mari sunt aşteptaţi la ora 16.00, în Atrium, unde vor asista la o demonstraţie impresionantă de dans. Peste 300 de copii şi tineri din întregul judeţ şi-au dat întâlnire la Palas pentru a dansa într-un flash mob impresionant. Evenimentul este organizat de Quasar Dance.
Până pe 10 aprilie, Palas Mall găzduieşte târgul de cadouri „Cutiuţa Iepuraşului”. În diferite zone ale mall-ului, clienţii pot descoperi selecţii de articole care să le înfrumuseţeze casa de Paşte sau care să aducă zâmbete celor dragi: decoraţiuni, articole lucrate manual, bijuterii şi multe alte daruri.
Campania „De Paşte, dăruieşte bucurie!” continuă până pe 11 aprilie 2015 la Palas, clienţii fiind invitaţi să fie solidari cu o cauză nobilă. Astfel, cei care vor face cumpărături din mall şi se vor înscrie la tombola cu premii vor contribui la o campanie socială menită să îi ajute pe copiii născuţi prematur, Palas Mall donând către Organizaţia Salvaţi Copiii câte un leu pentru fiecare talon completat. Fondurile vor fi utilizate pentru dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” Iaşi cu echipamente medicale destinate copiilor născuţi prematur. Suma strânsă prin intermediul Palas Mall se va cumula cu fondurile colectate deja de filiala Iaşi a asociaţiei pentru achiziţionarea unui ventilator destinat nou-născuţilor şi a unui monitor de funcţii vitale. Persoanele care doresc să doneze şi alte sume de bani o pot face în urna special amenajată de Organizaţia Salvaţi Copiii, la Centrul de Premiere de lângă Graffiti Café.
La campania dedicată Sărbătorilor Pascale, clienţii mai pot câştiga zilnic unul dintre cele 200 de premii, precum: cozonaci, vouchere de cumpărături, sticle de vin, invitaţii la cafea, cosmetice şi accesorii. În plus, în fiecare seară, prin tragere la sorţi, va fi desemnat câştigătorul unei mese îmbelşugate de Paşte, oferită de restaurantul La Cupola din Atriumul Palas Mall.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − 10 =