Trei functionari ai Primariei, cercetati de DNA pentru ilegalitati legate de organizarea ultimului Revelion. Vicele Juravle, scos basma curata

0
211

Procurorii DNA au chemat ieri la audieri trei funcţionari ai municipalităţii, împreună cu un investitor privat în dosarul care vizează organizarea ultimului Revelion de la Iasi. De dimineaţă, au fost chemaţi la audieri şeful Direcţiei Relaţii Publice din cadrul Primăriei, Vasile Tiron, şefa biroului Evenimente Publice, Alina Cepoi, un consilier din cadrul biroului, Cătălin Boţoiu, dar şi Radu Groza, reprezentantul SC R&A Events & Concerts SRL. Funcţionarii municipalităţii sunt suspectaţi de abuz în serviciu, iar Groza şi societatea condusă de acesta, de complicitate la această infracţiune. Viceprimarul Daniel Jurave, care a semnat o parte din actele legate de organizarea Revelionului, nu a fost inca chemat la audieri.
În perioada 21-31 decembrie 2022, suspectul Tiron Vasile, împreună cu Cepoi Alina Alexandrina şi Boţoiu Cătălin Marius, în cadrul organizării evenimentului «Revelionul Iaşului 2022/2023» ar fi încălcat mai multe dispoziţii legale pentru a favoriza societatea SC R&A Events & Concerts SRL şi pe reprezentantul acesteia să câştige contractul de servicii respectiv. În concret, cei trei suspecţi ar fi inserat în cadrul Anunţului de participare, a Caietului de sarcini şi apoi în procesul de evaluare a ofertelor şi de execuţie condiţii restrictive astfel încât singura societate care ar fi putut îndeplini condiţiile solicitate ar fi fost SC R&A Events & Concerts SRL, împiedicând astfel participarea la procedură şi a altor operatori economici”, au transmis procurorii DNA.

Prejudiciul cauzat municipalităţii, respectiv beneficiul firmei private s-a ridicat la 560.000 lei. Reamintim faptul ca procedura de achiziţie a fost lansată foarte târziu (21 decembrie), iar contractul a fost semnat cu firma R&A Events Concerts SRL-D, companie reprezentată de impresarul Radu Groza.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here