Trei zile de moda la superlativ, care au marcat 10 ani de la legalizarea ocupatiei de manechin

0
60

În perioada 10-12 noiembrie, la Centrul de Evenimente AGORA Iaşi, protipendada Iaşului şi a altor zone importante ale României s-a reunit pentru a urmări ediţia toamnă/iarnă a Festivalului Internaţional Kasta Morrely Fashion Week 2016. Festivalul a aniversat 10 ani de la legalizarea ocupaţiei de Manechin mulţumită proiectului de cercetare ieşean Kasta Morrely. Organizatorii au fost complimentaţi şi de către designerii români şi străini care nu au mai fost prezenţi la alte ediţii Kasta Morrely Fashion Week. Aceştia au fost impresionaţi de faptul că în fiecare seară toate locurile din public au fost ocupate de la începutul şi până la sfârşitul spectacolului. Cu toţii au spus că nu se aşteptau să găsească un nivel highclass atât de înalt la Iaşi şi acest oraş cu adevărat îşi merită titulatura de capitală a modei. Încântarea reprezentanţilor Centrului de Evenimente AGORA din Iaşi a fost deosebită şi prin faptul că au văzut pentru prima dată parcarea ocupată trei seri la toată capacitatea ei foarte mare. Pe podiumul festivalului Kasta Morrely Fashion Week şi-au prezentat noile colecţii designeri de renume din Azerbaijan, Bulgaria, Grecia, Liban, Moldova, Muntenegru, Olanda, Portugalia şi România. În deschiderea Festivalului Kasta Morrely Fashion Week Primarul Iașului domnul Mihai Chirica a felicitat inițiativa organizatorilor și a declarat că vrea să reînvie tradiția de mondenitate care a statuat Iașul ca prima capitală culturală a României.
Festivalul a prezentat în deschidere, conform tradiţiei, ultima colecţie ADDY VAN DEN KROMMENACKER, Designer al Casei Regale a Olandei, intitulată “Forest”. În cadrul Galei Premiilor în Industriile Creative, ediţia a III-a, Addy van den Krommenacker a primit trofeul şi titlul “Designer de Onoare al Festivalului Kasta Morrely Fashion Week”.
MERLINA & TINA FASHION DIN BULGARIA a prezentat o colecţie spectaculoasă din cadrul Sofia Fashion Week 2016. La colecţie s-a lucrat doi ani de zile, fiind realizată din pene naturale de raţă neagră, lebădă, păun şi alte păsări rare.
După ce a făcut senzaţie în luna septembrie la Dubai, CASA DE BLĂNURI ADIS EFFECT BY ADRIANA MÂNDREANU a lansat la Kasta Morrely Fashion Week colecţia toamnă-iarnă 2016-2017. Ţinutele de o frumuseţe unică au fost realizate în atelierele proprii din blănuri de vulpe argintie, nurcă, enot sau în combinaţii de piele cu blană.
Designerul VICTORIA SAVA din Bucureşti a revenit pe podiumul de modă ieşean pentru lansarea noii sale colectii. Ţinutele au fost realizate în culori solide, uni, reci, iar aplicaţiile 3D au subliniat, spre încântarea publicului, linia elegantă.
Într-un moment încântător de Teatru de Modă mini-manechinele Programului de Leadership pentru copii Kasta Morrely Kids au prezentat colecţia de sezon NAN BY DANINA LINE. Începand cu anul 2014, Danina Line este singurul producător român care deţine licenţa de a produce hăinuţe Disney.
Prima seară a Festivalului Kasta Morrely Fashion Week s-a încheiat cu celebrul designer din Azerbaijan, doctor în arte GULNARA KHALILOVA. Astfel, după prezentări de modă realizate cu succes în Rusia, Marea Britanie, Egipt, Turcia, China, unde a fost laureată cu cele mai mari premii, Gulnara Khalilova a încântat publicul ieşean, pentru prima dată în România, cu o colecţie inspirată de motivele tradiţionale.
Ediţia toamnă/iarnă a Kasta Morrely Fashion Week a continuat cu încă două seri spectaculoase prin colecţiile designeriilor români şi internaţionali prezentate pe scenă, cât şi prin invitaţii de marcă prezenţi în public.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here