Un judecator inconstient traumatizeaza minorii din „Gradinita Groazei”. Acesta le-a cerut jandarmilor sa-i aduca pe copii cu duba la proces

0
84

Alexandru Bogdan Arhip, un judecător lipsit de discernamant din Constanţa, vrea să aducă la audieri, cu dubele Jandarmeriei, copii de 5 şi 6 ani. Şi asta după ce micuţii oricum au suferit deja destule traume în “Grădiniţa Groazei”, în care educatoarele i-au agresat luni în şir. Părinţii au luat foc atunci când au aflat decizia judecătorului de a aduce copiii în instanţă.

În situaţia emiterii mandatelor la care s-a făcut referire în media, instituţia este obligată să aplice fără echivoc legea, dar va ţine cont de sensibilitatea situaţiei şi va acţiona cu condescendenţă. Dacă va fi necesar, se va solicita sprijinul Protecţiei Copilului şi se va folosi personal anterior instruit, cu predilecţie feminin, urmărind minimizarea oricărui stres suplimentar pentru copii şi familiile acestora. Este exclusă folosirea de către personal a cagulei, precum şi realizarea transportului cu autospeciale de ordine publică. Totodată, dezavuăm folosirea sintagmelor “duba jandarmeriei” sau “mascaţii jandarmeriei”, într-un context în care se face referire la copii cu vârste de 5 şi 6 ani“, este menţionat în comunicatul Jandarmeriei Constanţa.

Judecătorul din Constanţa le-a spus jandarmilor să ia copiii de 5 si 6 ani, să îi urce în dube şi să îi ducă la judecătorie pentru a fi audiaţi în dosarul numit “Grădiniţa Groazei”.

Acest dosar se află de doi ani pe rol. Scandalul a izbucnit după ce au apărut mai multe imagini şi înregistrări în care educatoarele îi agresau pe copii şi chiar le dădeau să bea alcool pentru a dormi. Mamele copiilor au explodat în momentul în care au auzit de această decizie luată de judecători şi s-au sesizat imediat.

De-a lungul timpului, în acest dosar au fost audiate atât judecătoarele, cât şi mamele copiilor. După ce a izbucnit acest scandal, copiii au fost duşi la psiholog, au făcut ore întregi de terapie.

Potrivit unui comunicat de presă al CSM, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita şi respectarea obligaţiilor profesionale de către judecătorul Bogdan Alexandru Arhip din cadrul Judecătoriei Constanţa. Sesizarea a fost făcută după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora judecătorul Bogdan Alexandru Arhip a emis mandate de aducere a unor copii copii cu vârste între 5 și 7 ani.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here