Un nou dosar pe numele lui Misu Vlasov pentru delapidari de peste 10 milioane de euro. Banii din conturile CCIR au fost tocati in cazinouri

0
81

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpaților Mihail Vlasov, la data faptelor președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României – C.C.I.R., în prezent deținut în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii unor foloase, în formă continuată (11 acte materiale), delapidare în formă continuată (17 acte materiale) si fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (9 acte materiale), Vlasov Elena Ingrid, fiica inculpatului Vlasov Mihail, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare în formă continuată două acte materiale), Nedelcu Marian, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale și soț al inculpatei Vlasov Elena Ingrid, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare în formă continuată (cinci acte materiale) si fals în înscrisuri sub semnătură privată (două acte materiale), Grigorescu Rodica Luiza, la data faptelor secretar general al Camerei de Comerț și Industrie a României – C.C.I.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată (patru acte materiale) si fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale), Suciu Mariana Rodoca, la data faptelor director general la S.C. ROMEXPO S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată (cinci acte materiale) si fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei acte materiale) si Zdrobici Nicolai, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare în formă continuată (două acte materiale) si fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (două acte materiale).

Contracte in fals semnate de metresele lui Vlasov

Potrivit procurorilor DNA, in perioada 2008-2014, inculpatul Vlasov Mihail, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României – C.C.I.R., abuzând de funcția deținută și de influența dobândită în această calitate, a întreprins demersuri pentru obținerea unor foloase materiale personale și pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituției pe care o reprezenta. Astfel, a adus grave prejudicii atât Camerei de Comerț și Industrie a României cât și S.C. Romexpo S.A. la care C.C.I.R. este acționar majoritar.

După ce a preluat conducerea C.C.I.R., inculpatul Vlasov Mihail a întreprins acțiuni astfel încât bani din bugetul instituției să ajungă la diverse entități/societăți comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte și convenții.

Concret, inculpatul Vlasov Mihail și-a folosit autoritatea și influența față de inculpatele Ștefănescu Cornelia Liliana, șefă a Cancelariei C.C.I.R., Grigorescu Rodica Luiza, secretar general al C.C.I.R și Suciu Mariana Rodica, în calitate de director general S.C. Romexpo S.A.), pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însușirea și respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entități.

La data de 7 octombrie 2016, inculpata Ștefănescu Cornelia Liliana, șefă a Cancelariei C.C.I.R., a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției – comunicat nr. 1316/VIII/3 din 25 octombrie 2016.

Banii din conturile ICCR, cheltuiti la jocuri de noroc

Prin contractele semnate de acestea, respectiv contracte de închiriere, contracte de prestări servicii sau colaborare, contracte de asistență juridică cu Cabinetul Individual „Avocat Mihail M. Vlasov” s.a. au fost direcționate sume de bani sau au fost puse la dispoziție imobile din patrimoniul C.C.I.R. și Romexpo S.A. la prețuri derizorii, în favoarea inculpatului Mihail Vlasov și a unor membri de familie.

Totodată, inculpatul Vlasov Mihail și-a însușit sume de bani din bugetul C.C.I.R., pe care le-a cheltuit în interes propriu, după cum urmează:

– suma de 47.599.382,90 lei retrasă din „Fondul la dispoziția biroului de conducere/Fond la dispoziția președintelui”, prevăzut în bugetul C.C.I.R., ridicată în numerar, pe bază de dispoziții de plată către casierie,

– suma de 702.487,68 lei retrasă din contul bancar al C.C.I.R., prin plăți efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie.

Acționând în această manieră, inculpatul Vlasov Mihail și celelalte persoane, prin actele și faptele lor, au produs prejudicii patrimoniilor camerei de Comerț a României și societății Romexpo, astfel:

– prejudiciul total cauzat bugetului C.C.I.R. este de 54.342.145, 20 lei,

– prejudiciul total cauzat bugetului S.C. Romexpo S.A. este de 6.086.741,44 lei.

Sechestru pe cinci imobile ale lui Vlasov

În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra a cinci imobile ce au fost deținute de către inculpatul Vlasov Mihail și înstrăinate către membri ai familiei sale în scopul eludării măsurilor asigurătorii. De asemenea, a mai fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei Vlasov Elena Ingrid. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Amintim că Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată în alte două dosare penale, în legătură cu exercitarea funcției de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here