Un nou terminal la Aeroportul Iași, intre T3 si hangarul Aerostar

0
88

Consilierii județeni au aprobat astăzi Scenariul 2 din Master Planul Integrat pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași. Scenariul prevede “Construirea de facilități suplimentare și cresterea capacității de procesare a terminalelor existente din amplasamentul actual”, iar principalele obiective sunt construirea noului terminal T4 și extinderea parcării.

Terminalul T4 va fi realizat între actualul T3 și hangarul Aerostar, pe trei niveluri, cu posibilitate de îmbarcare în aeronavă prin poduri suspendate. Va avea șapte porți de îmbarcare și o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, până în 2045.

Costurile totale sunt estimate la 80 de milioane de euro, din care 75% sunt fonduri nerambursabile, ce vor fi alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Termenul de finalizare a lucrărilor este decembrie 2023, restul proiectului urmând a fi implementat etapizat. (M.G.)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here