Un prim pas pentru salvarea cladirilor de patrimoniu ale Iasului. Chirica scoate tiganii din centrul Iasului si ii muta in blocuri noi

0
47

Chiriasii Primariie care locuiesc, indeosebi, in cladirile de pe strada Cuza Voda vor fi evacuati, acestia urmand a fi mutati in Gradinari, acolo unde va incepe construirea a 16 blocuri de locuinte. Aceasta decizie a edilului va fi materializată peste 3 zile, atunci cand plenul Consiliului Local va lua în discuţie proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de construire a 16 blocuri în zona Grădinari.
Dorinţa noastră este de a salva centrul Iaşului. Vreau să fac treaba pe care mi-au cerut-o ieşenii de multă vreme, în întâlnirile pe care le-am avut cu aceştia. Este un proiect care se va desfăşura pe parcursul unui întreg mandat şi care va rezolva una din problemele dureroase ale Iaşului. Sunt lucruri care nu s-au făcut de 60-70 de ani încoace şi cărora le-a venit timpul“, a declarat primarul Mihai Chirica, pentru Ziarul de Iasi.
Proiectul iniţiat de municipalitate vizează construirea a 16 tronsoane, cu un total de 288 de apartamente. Jumătate dintre acestea vor fi apartamente cu o cameră, 112 apartamente vor avea două camere, iar restul, câte trei camere.Valoarea totală a proiectului se ridică la 65,6 milioane de lei. Lucrările la un prim lot de 64 de apartamente urmează să înceapă anul viitor, celelalte tronsoane urmând să fie începute până în 2020. Apartamentele din primul lot vor fi alocate actualilor chiriaşi ai Primăriei de pe Cuza Vodă, urmând ca pentru reabilitarea zonei centrale a oraşului să fie iniţiat un alt proiect.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here