Un sejur la SPA in Budapesta, 8 parfumuri de lux si alte peste 1.200 de premii, cadourile Palas de Ziua Femeii

0
111

Ca în fiecare an, primele zile ale primăverii sunt dedicate feminității. Ansamblul Palas le încurajează pe doamne și domnișoare să se simtă speciale și le oferă peste 1.200 de cadouri de răsfăț: o vacanță de 5* la SPA pentru patru persoane în Ungaria, opt parfumuri de lux BEAUTIK, sesiuni de fitness, cosmetice și bijuterii.

„Be fabulous this spring!” este îndemnul primelor zile de primăvară. Pentru că fiecare femeie este specială, în perioada 1 – 8 martie 2018, ansamblul Palas le oferă peste 1.200 de motive să se simtă apreciate. Sesiunile de shopping vor fi răsplătite, iar doamnele și domnișoarele vor fi surprinse cu cele mai reușite cadouri de Ziua Internațională a Femeii, inspirate din pasiunile lor pentru relaxare, bijuterii și cosmetice. Clienții care cumpără în valoare de minimum 150 de lei din magazinele Palas Mall se pot înscrie la tombola cu surprize dedicate femeilor, la centrul de premiere special amenajat în zona Guess.

Marele premiu constă într-un sejur de cinci nopți, la un hotel de 5* din inima Budapestei, Ungaria. Norocoasa își va putea invita alte trei prietene în escapada de răsfăț, unde vor beneficia de acces la servicii complete de SPA & Wellness. Câștigătorul va fi desemnat în urma tragerii la sorți, din 8 martie. Tot atunci vor fi oferite și opt parfumuri de lux BEAUTIK Haute Parfumerie, prima parfumerie cu rang de furnizor al Casei Regale a României. În plus, zilnic, primele 150 de persoane înscrise în campanie vor primi cadouri instant: sesiuni de fitness, bijuterii și cosmetice.

Ansamblul Palas sărbătorește femeile și printr-o agendă de evenimente special dedicate lor. Sâmbătă, 3 martie, de la ora 17.00, cei mai talentați prichindei vor face spectacol la Kids Fashion Show & Music, iar duminică, de la ora 14.00, cei prezenți în Atriumul Palas Mall vor fi încântați de vocile participanților la audițiile Festivalului „Music 4 Kids”. În continuare, până pe 4 martie, clienții Palas Mall găsesc în Atrium cea mai variată ofertă de mărțișoare, realizate de artiști plastici, meșteri populari și artizani handmade.

Miercuri, 7 martie, de ora 17.00, sărbătoritele sunt invitate la Kasta Morelli Kids Show. Pe 8 martie, de la ora 17.00, pe scenă vor urca micii artiști de la Palatul Copiilor, într-un concert „Cadou de ziua ta”, urmați de First Models Kids Fashion Show. Tot de ziua lor, doamnele și domnișoarele vor fi întâmpinate cu zâmbete și flori, la Palas. Până pe 11 martie, în diferite zone ale Palas Mall sunt prezenți artizani handmade și nu numai cu propuneri inspirate de cadouri pentru Ziua Internațională a Femeii.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here