Un weekend dedicat copiilor la Palas: expoziție cu dinozauri gigant, competiții de șah și alte surprize

0
60

Weekend-ul acesta este dedicat jocurilor, copiilor și a sportului minții, la Palas. Micii atleți de la Rada Gym Dance pregătesc spectacolul „În vacanță dansăm”, iar Clubul Rotary Copou organizează a doua ediție a competiției caritabile de șah. În același timp, Palas se transformă într-un safari inedit, unde 26 de dinozauri în mărime naturală pot fi admirați.
Rada Gym aduce în Atrium spectacolul „În vacanță dansăm”, ajuns la cea de-a V-a ediție. Vineri, 10 iunie 2022, de la ora 17.00, copiii vor prezenta mai multe momente de dans modern, contemporan, dar și momente de muzică populară și muzică ușoară. Peste 150 de copii de la clubul Rada Gym Dance, Asociația Toți Pentru Unul Si Unul Pentru și de la Palatul Copiilor vor participa în cadrul acestui spectacol.
A doua ediție a Turneului de șah Rotary Iași Copou va avea loc sâmbătă, 11 iunie, în parcul Palas, zona patinoar. Competiția caritabilă, dedicată copiilor din mediul rural, va începe de la ora 10.00.
Duminică, 12 iunie, tot în parcul Palas, va avea loc, de la ora 14.00, un concert inedit, în care mai mulți copii vor cânta și își vor arăta măiestria la pian.
Totodată, în Ansamblul Palas are loc expoziția Lumea Dinozaurilor, iar 26 de dinozauri în mărime naturală sunt expuși în mai multe zone. Până pe 19 iunie 2022, copii vor putea admira o familie T-Rex și una de Mamuți, dar și Ceratosaurus, Stegosaurus, Pterosaur, Triceratops, Veliciraptor.
Universul copiilor este, în acest weekend, la Palas!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 1 = 1