Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată începând cu 1 ianuarie 2018

0
73

Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată de Guvern în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creşterea ponderii în rândul salariaţilor, în acord cu prevederile Strategiei naționale ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”.
Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în Ordonanța de urgență se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă și actualizat periodic de guvern. Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Comsum (IPC).
Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018, astfel:

Începând cu 1 ianuarie 2018, vor crește:
a) indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:
· 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
· 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;
b) bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:
· 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav;
· 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;
· 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;
c) prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:
· 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
· 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
· 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Începând cu 1 iulie 2018 vor crește:
a) indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:
· 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
· 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.
b) bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:
· 30% din ISR;
· 22% din ISR;
· 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;
c) prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:
· 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
· 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
· 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.
O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități.
Măsura decisă astăzi de guvern este cuprinsă în Programul de guvernare 2017-2020 și, în același timp, transpune în practică principiile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York în 2006 și ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here