Victorel Lupu, noul sef al PSD Iasi. Nichita s-a autosuspendat din toate functiile politice

0
112

Drumul politic al lui Gheorghe Nichita a ajuns la final. Vicepreședintele PSD Gheorghe Nichita, președinte al organizației județene PSD Iași a anuntat că, începând de astăzi, 7 mai 2015, se autosuspendă din toate funcțiile deținute în partid, atât la nivel național, cât și la nivel local.
Astăzi am avut o discuție cu președintele PSD Victor Ponta, prin care i-am adus la cunoștință faptul că mă suspend din toate funcțiile pe care le dețin în partid – cea de vicepreședinte la nivel național și cea de președinte al organizației județene a PSD Iași. Potrivit statutului partidului, până la clarificarea situației mele juridice, atribuțiile președintelui organizației județene a PSD Iași vor fi preluate de către Victorel Lupu, primvicepreședinte al organizației județene PSD Iași. Rămân în continuare membru al partidului și fidel principiilor social-democrate”, a declarat Gheorghe Nichita.

Noul preşedinte al PSD Iaşi, Victorel Lupu, este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, fiind unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid.
Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here