Viticultorii de peste Prut, chemati sa salveze calitatea indoielnica a vinurilor de Iasi

0
97

Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România organizează pentru prima oară la Iași, în intervalul 20 – 22 septembrie, evenimentul Capitala Vinului de Calitate, cu scopul de a promova pe plan intern și internațional potențialul produselor viniviticole.

Evenimentul, la care vor participa producători din regiunile istorice ale Moldovei de pe ambele maluri ale Prutului, își propune integrarea companiilor autohtone în comerțul internațional, prin fabricarea produselor și prestarea serviciilor conform standardelor de calitate ale Uniunii Europene, promovarea mărfurilor și creșterea cifrei exportului, identificarea partenerilor, agenților economici și încheierea acordurilor de colaborare, facilitarea schimbului de experiență și bune practici și comercializarea produselor în magazinele retail din România.

Activitățile vor avea loc pe esplanada și în interiorul Palatului Culturii după următorul program:

Vineri, 20 septembrie

11.00: Inaugurarea oficială a expoziției;

11.40 – 12.30: Turul expoziției;

12.00 – 13.00: Degustare de vinuri organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului pentru invitații oficiali;

17.00 – 18.00: Forumul Bilateral Republica Moldova – România „Excelență în Business” (Palatul Culturii – Sala Henri Coandă);

18.00 – 20.00: Recepție (Palatul Culturii – holul central);

19.00 – 21.00: Concert Alex Calancea Band & Lupii (Piața Palatului Culturii).

Sâmbătă, 21 septembrie

10.00 – 11.00: Deschiderea expoziției. Lucru la standurile expoziționale;

12.00: Master Class organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului;

13.00 – 22.00: Lucru la standurile expoziționale;

16.00: Master Class organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului;

17.00 – 20.00: Spectacol de muzica populară cu Margareta Clipa, Ștefan Pintilii, Claudia Martinică, Laura Lavric și tineri artiști (Piața Palatului Culturii)

Duminică, 22 septembrie

10.00: Deschiderea expoziției;

12.00: Master class organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului;

10.00 – 22.00: Lucru la standurile expoziționale;

16.00: Master Class organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului;

22.00: Plecarea grupului spre Chișinău.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here