Centre mobile de recoltare a sangelui, o solutie pentru a stopa criza cu care se confrunta spitalele

0
56

Criza sangelui are repercusiuni grave atât în rândul unităţilor spitaliceşti dar şi a pacienţilor, care de multe ori nu mai ajung în sala de operaţii. Din pacate, cel putin pana la acest moment, soluţiile găsite de Ministerul Sănătăţii pentru a veni în ajutorul Centrelor Regionale de Transfuzii au fost foarte putine si de cele mai multe ori, ineficiente. In aceste conditii, deputatul Petru Movila a transmis catre Ministerului Sanatatii o serie de propuneri care, puse în aplicare, vor rezolva aceste momente critice.De ani de zile asistam la aceeasi situatie care pune in pericol viata pacientilor. La intalnirea pe care am avut-o cu ministrul Sanatatii am discutat si despre modul in care functioneze aceste centre regionale. Consider ca este absolut necesar ca CRTS sa beneficieze de maxima atentie in sistemul de sanatate, cu prioritate in sistemul de urgenta. Propunerile pe care le-am facut vin din partea specialistilor din centrele regionale si, puse in practica, pot stopa criza cu care se confrunta spitalele de atata vreme. De asemenea am propus o solutie viabila de administrare si utilizare a centrelor mobile de recoltare a sangelui conform procedurii deja implementate de functionare a sistemului, conform parteneriatului incheiat intre Ministerului Sanatatii si Ministerul de Interne”, a explicat deputatul Petru Movila, membru al Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − 12 =