A repudiat lumea si in acelasi timp a iubit-o cu toata fiinta lui. Acea lume construita din carti, tabieturi, studenti si o mana de oameni apropiati. Printre acestia din urma, familia Plamadeala- 6 fete cu 6 copii.
„In urma cu 24 de ani, mama mama a plecat in Bucovina.Nu a venit a doua zi, cum trebuia sa vina, si am ramas, eu si surorile mele, la domnul profesor o perioada. Probabil s-a obisnuit cu noi. Nu am avut o copilarie prea fericita. De fiecare data cand ne simteam dati deoparte, sau se intampla ceva rau, mergeam la el. Fugeam de-acasa, ma duceam la el. Prima data cand am plecat de acasa aveam 6 ani. M-am dus la el cu surorile mele si mai mici cu doi ani. Le-am luat cu mine la domn’ profesor. Am stat pana s-a intunecat. Ne-a mai linistit el. Vorbea cu noi, ne lasa la desene animate si ne dadea dulciuri. Nici nu ne doream ceva mai mult. Pe noi nu ne lasa tata la desene. Au trecut anii, am pierdut-o pe mamica, in 2002. Atunci am intrerupt legatura cu el o perioada, pentru ca am stat la o familie, in plasament . In 2005 am plecat de la acea familie si nu aveam unde sa ma duc. Am stat o perioada pe la prieteni, pe unde am apucat si intr-o zi m-am dus plangand la domn’ profesor si l-am intrebat daca pot sa stau la el.”, isi incepe povestea Irina Plamadeala.
Femeia vorbeste cu veneratie si afectiune despre cel care practic i-a adoptat familia, atat surorile cat si copii si nepotii. In total- 12 suflete. 6 fete cu tot cu copii, intr-un apartament cu o camera, la ultimul etaj al unui bloc din Targu Cucu.
Profesorul Constantin Strachinaru, caci el este erol nostru, nu a fost niciodata casatorit. Nu a avut niciodata o sotie si nici copii in afara unei astfel de relatii. Timpul pe care l-ar fi putut petrece in cautarea marii iubiri, i l-au confiscat comunistii. L-au bagat dupa gratii vreme de 14 ani. A facut traseul inchisorilor comuniste de la Jilava, Pitesti, Aiud si Targu Ocna, perioada in care a avut sansa de a nu-si pierde speranta intre zidurile groase ale inchisorilor, ci de a se intari alaturi de colegi de celula precum parintele Iustin Parvu, Radu Gyr , Nichifor Crainic sau parintele Calciu-Dumitreasa. Dupa ce a iesit din inchisoare, nu i-a mai trebuit nicio relatie, nici familiara si nici umana. Timpul cautarii trecuse. S-a inchis in el precum un calugar intr-un juramant de castitate, de refuz al vecinatatii prea apropiate cu lumea. Familia Irinei a fost singura pe care a acceptat-o langa el.
„Noi eram familia lui fara acte”
Dupa acel episod, Irina si cele 5 surori ale ai au inceput sa-l caute pe profesor, si sa recunoasca in el, treptat, rolul de parinte si prieten dezinteresat.
„Avea o singura camera, la blocul turn din Targu Cucu. Cand avea musafiri, ce-i drept foarte rar, noi stateam in bucatarie, ca sa nu ne vada musafirii. Nu-i venea decat nepoata cu copilul si sotul, si, cateodata, duminica de regula, un anume domn Costica. Pana acum cativa ani mergea singur si isi facea piata, ca un adolescent, in pantaloni scurti. De fiecare data ne lua cu el. Le-a luat mereu la copii, ba patut, carut, olita, bicicleta, dulciuri, hainute… Cand se apropia iarna ne chema pe toate surorile cu copii si cumpara haine. Noi eram familia lui fara acte”, ne spune Irina, vizibil afectata de pierderea profesorului.
„Cand am ajuns la familia aia, in plasament, nu m-au mai lasat sa merg la scoala. Intrerupsesem clasa a VI-a si nu m-am mai dus. In 2005, cand m-am dus la dom profesor, mi-a spus ca daca ma duc la scoala, ma tine el. A doua zi m-am dus si m-am inscris la scoala, la seral. M-a tinut el o perioada, dupa aia mi-am vazut de ale mele. Am cunoscut pe cineva, am facut un copil. Cand am ramas insarcina nu i-am spus celui cu care am facut copilul, ci i-am spus tot lui domn’ profesor. Mi-a fost foarte apropiat”, spune Irina
Irina, care are doi baieti nascuti in ani diferiti, dar fiecare in cate o noapte de Revelion, provine dintr-o familie de 6 fete si un baiat.
„Frate-miu a venit al domn profesor o singura data, cu colinda, si de atunci nu a mai venit. Domn profesor nu suporta barbatii, probabil din cauza toturilor din inchisoare. Cand am plecat la Bucuresti ma suna si ma tot intreba cand ma intorc. Ii era dor de copii, cu care se mai lua. Si atunci m-am intors…A fost foarte linistit dintotdeauna,. Foarte rar se supara cand se adunau toti copii la el, cei 6 copii ai mei si ai surorilor mele. Mai spunea, din cand in cand, in gluma – „Am un secol. Valea! Mergeti acasa!”. Ii placea sa scrie foarte mult. Si noua ne-a scris foarte multe poezii, dar nu a mai apucat sa le scoata”, spune Irina.
Manuscrisele uitate
Tot ce a ramas in urma profesorului sunt un vraf de carti afumate in urma incendiului, o gramada de amintiri in mintea si sufletul copiilor Irinei si surorilor ei, si un apartament cu o camera, bastionul familiei Plamadeala, care-i va ramane prin testament stranepoatei profesorului.
„Cu cateva zile inainte de muri m-a chemat sa ii corectez ultima carte pe care o terminase. Scriam la calculator. Mai venea Gabi, o prietena de-a lui Magda, si il ajuta la scris. Nu a mai apucat sa mai scoata, stick-ul a ramas la noi. Eu as vrea sa le scoatem, totusi, in memoria lui. Cred ca la cate a facut pentru noi in ultimii 24 de ani ar trebui sa o scoatem. Pentru mine si pentru surorile mele. Si mai are o carte cu poezii. Erau poeziile pentru noi. N-am apucat sa o redactam la calculator, nici macar nu stim unde este. Stiu ca era la capul lui, le tinea acolo”, isi aminteste Irina.
Prima iubire a profesorului – o securista care l-a otravit
Profesorul Strachinaru nu avea pasiuni puternice, patimi politice sau mari tabieturi sociale. Cei care l-au cunoscut nu isi amintesc ca profesorul sa fi rabufnit vreodata impotriva comunismului care i-a rapit cei mai frumosi ani, dar si increderea in oameni.
„A fost foarte linistit, nu stiu cum a reusit. Spunea ca inchisoarea si toate chestiile prin care a trecut l-au apropiat de Dumnezeu. A stat cu parintele Calciu Dumitreasa si spunea de Radu Gyr. L-am mai intrebat despre revolutie, despre al doilea razboi mondial, dar nu a povestit nimic. Cred ca nu a vrut sa ne intristeze. Era optimist, cand veneam acasa plangand din diverse motive, ne incuraja. Mi-a fost profesor acasa, m-a ajutat la engleza, franceza, istorie si romana… El a fost mai retras, probabil tot din cauza a ceea ce a patit. Undeva, prin tineretea lui, s-a indragostit de o fata, numai ca fata aia fusese trimisa de Securitate sa-l verifice mereu, ce face, unde se duce, ce mananca etc. Tot ea l-a si otravit. I-a gatit intr-o zi si l-a otravit. Si a zis ca de atunci nu a mai mancat de la nimeni. Si la 16 ani, si la 90 ani, singur si-a facut de mancare. Spala, facea mancare, curatenie, tot. O singura data a mancat de la mine, facusem pilaf ca ii placea orezul, si a zis ca nu a vrut sa guste, dar mirosea bine si i-a placut. Si m-am bucurat, stiind evenimentele din trecut si ca nu lua de la nimeni”, spune Irina..
Amintiri despre un martir si un vis premonitoriu
Magda, sora Irinei, a stat cel ai mult la profesorul Strachinariu, mai precis pana la terminarea liceului.
„Dupa ce a terminat liceul a cunoscut pe cineva. Cand prietenul Magdei l-a cunoscut pe domn’ profesor, i-a zis- „eu am tinut fata la liceu, tu trebuie sa o tii la facultate”, iar Magda a terminat facultatea in Bucuresti. Ne-a ajutat cu bani, cu mancare si haine si tot ce a trebuit la copii. O fost mai greu cand am plecat la Bucuresti, acum doi ani. Nu aveam pe nimeni acolo. De fiecare data cand dadeam de greu, tot pe el il sunam. In Bucuresti am lucrat la un muzeu, un an de zile. Am plecat sa mai schimb atmosfera. Copiii au fost inscrisi la scoala, acolo. Domn profesor ne-a trimis bani pentru rechizite, tot timpul. Anul trecut ne-am intors, am gasit chirie. Acum 4 luni l-am sunat. Am avut niste probleme cu apartamentul in care am stat si trebuia sa plec chiar in ziua aceea si nu aveam unde sa ma duc. Avem foarte multe bagaje si electrocasnice. Unde sa ma duc? L-am sunat pe domn’ profesor si i-am spus ca sunt cu copii, cu bagaj. „Daca n-ai mai mult de o bucatarie, ada-le!”, mi-a spus domn’ profesor. Am dus lucrurile si am umplut si bucataria si holul. Ca sa putem sa intram in casa, trebuia sa dam frigiderul la o parte. Zilele alea nu a mai primit musafiri, pentru ca nu aveau pe unde sa treaca. Am stat vreo doua saptamani atunci la el, cu toate bagajele in mijlocul casei, cu haine la uscat…
Profesorul Strachinaru intr-un moment de relaxare, in apartamentul sau din Targu Cucu
Din copilaria noastra nu imi amintesc multe lucruri, dar din copilaria copiilor nostri imi amintesc multe. La un moment dat isi golise bucataria si pusese oalele si farfuriile pe hol, sa ne putem pune noi bagajele in dulapioare. A fost bucataria noastra, ani de zile. El se retragea in camera lui pentru a studia. Acolo nu intra nimeni, doar copii, cu acordul lui. Ca sa prinda baia libera, se trezea dimineata, cu vreo ora inaitea noastra. Eram eu cu sora-mea si 4 copii, iar daca apucam sa intram cu copiii la baie se facea dupa-amaza. Dupa ce iesea de la baie se ducea si facea gimnastica in balcon, cu palaria pe cap…
De fiecare data cand veneam sau plecam de la el se ducea la balcon si ne facea din mana. Vineri, cand am fost, nu ne-a mai facut din mana. Nu mi-am dat seama. Cu trei zile inainte de muri am visat ca era cineva cu spatele la mine, era intuneric, nu stiam daca e femeie sau barbat, in varsta sau tanar, si mi-a cerut un medicament. Cand m-am trezit am cautat pe net si am gasit ca era vorba despre un medicament pentru persoanele care fac crize de astm, nu pot sa respire. Abia dupa inmormantare mi-am adus aminte de vis si am facut egatura cu moartea prin asfixie a domnului profesor”, spune Irina.
Ultima noapte a bunului samaritean
Potrivit pompierilor, incendiul in care a pierit profesorul Strachinaru a fost declansat de la un aparat sub tensiune.
„Am fost la el vineri, cu o saptamana inainte sa fie inmormantat, apoi l-am sunat duminica sa vedem daca il putem vizita luni. Luni, pe la 2, mi-a zis un vecin ca a simtit fum si ca s-a auzit o bubuitura, ceva in genul asta. A chemat pompierii si abia dupa o ora au reusit sa deschida usa, pentru ca era incuiata puternic, de 3 ori sus, de 2 ori jos. Asa era felul lui, s-a temut dintotdeauna, asa incuia si ziua, si noaptea. Vecinul de pe acelasi etaj i-a spus Magdei ca a simtit miros de fum pe la ora 11 seara. Dormea, a simtit miros de fum, s-a trezit sa vada ce este si a murit pe hol. Nu a murit in pat, cum s-a crezut initial. Cred ca primul instinct, cum a fost dintotdeauna, a fost sa vada ce s-a intamplat, pentru ca nu a fost gasit la usa, ci pe langa frigider. Deasupra frigiderului avea un raft de lemn, unde avea toate cartile scrise de el. Cu ani in urma erau bagajele noastre sus, acolo, pentru ca facuse rafturi peste tot. Ma gandesc ca din cauza cartilor mai mult s-a extins incendiul, si a hainelor din debara. Din cauza noastra s-au intamplat toate astea, pentru ca ne-o tot facut loc in bucatarie, pe hol, in debara, in camera…”, spune Irina.
In loc de adio….
„Saptamana trecuta am fost la el si m-am plans ca copii sunt obraznici, nu invata si mi-a spus „lasa-i draga, ca sunt copii. Voi nu faceati la fel?”, si a vrut sa le dea bani, cum le dadea mereu. In ziua in care am venit de la Bucuresti, am aduc cu mine un pui de caine pe care il gasisem in gara. L-am sunat pe domn’ profesor care ne-a spus sa trecem pe la el. Am incercat sa ma scuz ca sunt obosita, sunt cu cainele… „Vino cu tot cu caine”, mi-a spus domn’ profesor. Am venit cu cainele pe care nu l-a lasat sa stea jos, o stat pe pat. La plecare mi-a dat cate 5 lei pentru copii si 5 lei la catel, sa-i cumpar ceva. Asa facea mereu. Tot timpul ne spunea sa avem grija de copii, niciodata sa nu doarma flamanzi. Cand o fost copil, i-o fost foarte greu, ca or fost saraci. Uneori nici haine nu avea, se imbraca cu rochiile mamei. Probabil ca si copilaria, dar si viata pe care a avut-o l-au facut sa iubeasca mai mult copiii, mai ales ca el nu a avut copii, dar si-a dorit. A avut doar doua surori care au fost omorate in fata lui. Le avea intr-o poza, deasupra capului. S-a obisnuit cu noi, 24 de ani…
Copiii familiei Plamadeala in costume populare, la inmormantarea profesorului. ”Costumaşele naţionale le-a luat el şi a zis să meargă copilaşii la biserică îmbrăcaţi în haine de sărbătoare”
Acu, noi acum am ramas singuri. Nu mai avem pe nimeni. La asta ma gandesc in fiecare zi, ca nu mai este. Nu mai am unde sa ma duc, nu mai am cui sa-i dau telefon la 3 dimineata ca ma doare sau ca m-am despartit.
Nu mai am pe nimeni, nu mai am la cine să mă duc, cui să-i spun că mă doare, că mi-e dor… Ne-ai fost mamă și tată, prieten și frate mie, copiilor mei, surorilor și nepoților … Nu mai am cuvinte, nu mai simt nimic în afară de durere. Copiii plâng, eu plâng, surorile mele la fel, nepoții mei. Am rămas aproape singuri… A însemnat mai mult decât toți oamenii pe care i-am cunoscut. Au fost ani în care ne-a cumpărat brăduţi de Crăciun ca să le pun copiilor,să nu stea fără brăduţ de sărbători. Ne-a dat instalaţii şi alte podoabe de brad şi bombonele şi cadouri pentru Crăciun, si cadouri la zilele de nastere ale copiilor.
Mi-a fost mamă și tată, mi-a fost prieten și sfătuitor. A fost oaza mea de pace și liniște, a fost bucuria revenirii mele la Iași de fiecare dată. A fost singura persoană din lume care mi-a deschis ușa la unșpe noaptea și mi-a răspuns la telefon la trei dimineața, oricând am avut nevoie. A fost singura persoană din lume care nu m-a judecat pentru că m-am vopsit sau pentru că am făcut doi copii, că am picat examenul de bacalaureat sau că am plecat la București un an de zile. A fost singurul om care m-a sunat extrem de des să îmi spună că vrea să ne vadă. A fost singurul om din lumea asta care m-a ajutat atât de mult necondiționat. A însemnat totul. A fost totul. Acum, că a plecat, am rămas singură… Nu mai am cui să-‘i bat la ușă…”.
Nelu PAUNESCU
Despre profesorul Strachinaru, la timpul trecut
Profesorul Constantin Străchinaru a fost arestat în anul 1948, pe vremea când era student în primul an, concomitent, la Facultăţile de Drept, Litere şi Filosofie. Timp de 14 ani, profesorul a fost închis în penitenciarele Suceava, Jilava, Târgu Ocna, Piteşti, Caransebeş şi Aiud.
Într-o plângere adresată instanţei în anul 2010, Constantin Străchinaru relata modul în care a fost arestat pentru că făcea parte din Frăţia de Cruce. Aceeaşi soartă a avut-o peste câteva zile şi fratele său. Acesta a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale.
Timp de 10 ani a făcut turul închisorilor comuniste, fiind încarcerat la mai multe penitenciare. După 10 ani a fost dus în lagărul de la Periprava, unde a tăiat stuf. Chiar şi după 14 ani de închisoare, autorităţile au continuat persecutarea acestuia.
Constantin Străchinaru a publicat 20 cărţi de poezii, eseuri, memorii şi traduceri din franceză.
