Măsuri speciale pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 in mijloacele de transport in comun

0
60

Compania de Transport Public Iași monitorizează fluxurile de călători în autobuze și tramvaie și ia măsuri pentru a se asigura că distanța dintre călători este una suficientă pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

De aproape două luni, în mod neîntrerupt, noaptea, toate mijloacele de transport public sunt dezinfectate cu o soluție profesională pe bază de oxigen activ (Oxivir), procedură ce este repetată la fiecare 24 de ore.  În plus, zilnic, în perioada în care autobuzele și tramvaiele se află la stradă, echipele de curățenie igienizează și dezinfectează fiecare vehicul în parte, la capetele de linie, folosind o soluție profesională pe bază de alcool (Kiehl – Rapides).

Doi medici epidemiologi au prelevat probe biologice din unele mijloace de transport public, înainte și după igienizare, și au constatat că substanțele folosite reduc numărul de germeni, iar rezultatul obținut fiind în limetele normale.

În urma ședinței convocate de primarul Iașului, Mihai Chirica, desfășurată miercuri la sediul Primăriei Municipiului Iași, cu privire la măsurile suplimentare necesare pentru reducerea efectelor răspândirii virusului COVID-19, au fost stabilite următoarele:

  • în scopul menținerii distanței între călătorii din mijloacele de transport public din Iași, angajații CTP Iași monitorizează în permanență gradul de încărcare a vehiculelor pe fiecare traseu în parte și acționează pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19;
  • tramvaiele și autobuzele continuă să fie dezinfectate în permanență, zi și noapte (operațiune începută pe 23 ianuarie 2020); în fiecare noapte, după retragerea la garaj, respectiv depou, mijloacele de transport public sunt igienizate și dezinfectate cu soluții profesionale pe bază de alcool (Kiehl – Rapides), respectiv oxigen activ (Oxivir). Conform indicațiilor tehnice, aceasta din urmă se folosește în încăpere închisă și, după ce este lăsată să acționeze timp de câteva ore, spațiul trebuie ventilat. De asemenea, acțiunile de dezinfecție și igienizare continuă și pe parcursul zilei, cât timp mijloacele de transport se află la stradă. La capetele de linie din Dacia, Canta, Copou, Dancu, CUG-Slegros și CUG-Tehnopolis, echipele de curățenie dezinfectează suprafețele de contact cu soluția profesională pe bază de alcool cu acțiune rapidă;
  • dispeceratele de la capetele de linie sunt dotate cu o soluție dezinfectantă, care este folosită atât de către angajații acestor puncte de lucru, cât și de către vatmani și șoferi. De asemenea, aceleași măsuri au fost luate și pentru personalul din cele două depouri și garaj, dar și pentru cel administrativ. În sediul instituției accesul a fost limitat, fiind permisă intrarea cetățenilor din exterior doar pentru urgențe;
  • pe monitoarele din autobuze sunt difuzate spoturi video care conțin recomandări ale Ministerului Sănătății cu privire la regulile de iginenă pe care trebuie să le urmeze populația; în tramvaie și la tonete sunt afișate aceste informații pe suport de hârtie.

            O echipă de medici epidemiologi, din cadrul Laboratorului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva”, din Iasi, a prelevat probe biologice de pe scaune, mânere, bare de susținere din autobuze și tramvaie și au constatat că substanțele profesionale folosite își ating scopul, rezultatul fiind în limitele normale.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

77 + = 87