Ofera-i copilului tau o experienta inedita, la expozitia interactiva si educativa despre corpul uman, de la Iulius Mall Iasi

0
52

Experimente, „operații chirurgicale”, curiozități despre corpul uman, fotografii haioase și multe alte surprize. De acestea se pot bucura prichindeii care vizitează „The Human Body Adventure”, expoziția interactivă de la Iulius Mall Iași, care îi transformă pe copii în „medici” iscusiți.

 Începând de astăzi, 20 septembrie 2018, cei mici sunt așteptați la etajul 1 al Iulius Mall să afle totul despre corpul uman! Invitația a fost acceptată deja de peste 1.600 de prichindei, care și-au rezervat bilete pentru fascinanta incursiune în lumea medicală, organizați în grupuri educaționale. Până pe 30 septembrie, copiii cu vârsta între 5 și 14 ani pot avea parte de o experiență inedită, participând la expoziția „The Human Body Adventure”, organizată de Iulius Mall Iași, în parteneriat cu Arcadia – Spitale şi Centre Medicale. Zilnic, cei mici pot descoperi corpul uman, prin joc și joacă. Pentru că a început școala, expoziția este un bun prilej de a le oferi preșcolarilor și elevilor o activitate extracurriculară deosebită.

 Costumați cu halate de doctori, timp de 50 de minute, cei mici pornesc într-o expediție în care află cum funcționează creierul și cele cinci simțuri, auzul, văzul, pipăitul, mirosul și gustul, descoperă informații și curiozități despre schelet și oase, mușchi și piele, despre inimă și sistemul respirator, fac experimente și multe altele. Expoziția beneficiază de sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, ai cărei studenți le explică informațiile pe înțelesul lor. Elemente de butaforie de o calitate excepțională, precum cele de muzeu, o masă de operație interactivă și o aplicație de realitate augmentată cu ajutorul căreia pot vedea organele interne și mișcarea lor fac experiența și mai captivantă. Micii „doctori” pot face și fotografii haioase, la panourile transparente cu sistemele vieții, iar la final primesc diplome de merit.

 Preţul unui bilet este de 10 lei de persoană pentru grupurile educaţionale organizate, 12 lei pentru posesorii de Card Partener United Business Center şi 15 lei/individual. Programările se pot face la Centrul Info Iulius Mall Iași sau la telefon 0232/208.500.

 Vino până pe 30 septembrie la „The Human Body Adventure”, la Iulius Mall Iași, să-i oferi copilului tău o experiență educativă fascinantă!

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

99 − 94 =