Reprezentanții ieșeni ai Alianței 2020 USR PLUS: la 30 de ani de la Revoluție, fără PSD în turul doi!

0
56

Echipele locale ale Alianței 2020 USR PLUS au semnalat, printr-un eveniment electoral desfășurat la Iași, importanța participării la vot a comunității locale pe data de 10 noiembrie. Membrii celor două filiale ieșene au transmis comunității faptul că cel mai responsabil mod de a celebra împlinirea a 30 de ani de la căderea dictaturii în România este prezența la vot și împiedicarea intrării reprezentantului Partidului Social Democrat (PSD) în turul al doilea al alegerilor prezindențiale.

Evenimentul a avut loc joi, 6 noiembrie, începând cu ora 18.00, în Piața Unirii din Iași. Participanții au distribuit materiale electorale trecătorilor, au inițiat discuții și au comunicat acestora prin mesaje inscripționate pe pancarte faptul că este inadmisibil să renunțe la vot și să dea, astfel, încă o șansă PSD-ului. Mesajul comun al acestora, transmis în mod repetat, a fost mai cu seamă acela că la împlinire a 30 de ani de la Revoluția din 1989, românii trebuie să conștientizeze importanța consolidării unei democrații și să lupte pentru ea. Totodată, ei trebuie să recunoască și să învețe să condamne abuzurile prin orice pârghii au la îndemână și să onoreze și cinstească memoriile celor care au luptat pentru libertate, riscând tot ce au avut mai de preț.

Mă bucur că, alături de colegii de la PLUS, transmitem cetățenilor ceea ce credem noi că este, cu adevărat, votul nostru din această duminică. Nu se limitează numai la exercitarea unui drept sau la un exercițiu pur cetățenesc, ci vine la pachet cu o mare responsabilitate istorică, pe care fie că vrem sau nu, în acest an o avem de purtat pe umeri”, a menționat Dan Lungu, Senator USR. Acesta a mai adăugat și faptul că anul 2019 nu consemnează însă numai finalul comunismului în România, ci rămâne întipărit în memoria colectivă internațională și pentru împlinirea a 30 de ani de la prăbușirea Zidului Berlinului. „Eu voi sărbători căderea Zidului Berlinului prin vot. La 30 de ani de la prăbușirea comunismului, urmașii politici ai dictaturii nu au ce căuta în cel de-al doilea tur al alegerilor. Cred că putem arăta că suntem cu adevărat europeni, având în cele din urmă candidați care nu au avut legătură cu trecutul totalitar. Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”, a subliniat Dan Lungu.

Monica Berescu, președinta formațiunii PLUS Iași susține, totodată, că după 30 de ani România are, în sfârșit, o șansă reală la un viitor mai bun, alături de un președinte implicat și de un viitor guvern competent și onest. „De aceea noi, cei din Plus Iași, alături de colegii din USR Iași, am stat alături în această campanie, am căutat cei mai buni delegați și am străbătut împreună comunele județului pentru un obiectiv foarte simplu – cu toții ne dorim să rămânem în România și să fim fericiți în țara noastră. Seara aceasta de joi încheie eforturile noastre comune din timpul campaniei, pe care sunem convinși că le vom relua după data de 10 noiembrie. Noi credem într-un tur al alegerilor fără PSD și în Dan Barna, candidatul nostru”, a declarat președinta PLUS Iași.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 32 = 40