Simpozionul Internațional de Arte Vizuale „HUMAn” Cucuteni 2019 (ediția a X-a)

0
53

Artiști din șase țări participă, în perioada 11 – 24 august 2019, la Simpozionul Internațional de Arte Vizuale „HUMAn” de la Cucuteni (judetul Iași), organizat de Atelierul de Artă Ionela-Sandrina Mihuleac. Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Muzeul de Istorie a Moldovei, este partener în derularea celei de-a X-a ediții, alături de Primăria și Consiliul Local Cucuteni.

Tema acestei ediții este „Corpul uman” și va fi dezvoltată de artiști provenind din țări cu tradiție în arta modelării ceramicii:

  • Arezu Zargar – Iran
  • Evrim Özeskici – Turcia
  • Ileana Danci – România
  • Marta Jakobovits – România
  • Martha Cashman – Irlanda
  • Sadegh Bagheri – Iran
  • Suzanne Au – China
  • Yulia Repina – Rusia.

Expoziția cu lucrările realizate de participanți în această perioadă va fi vernisată sâmbătă, 24 august 2019, începând cu ora 17.00. Evenimentul va fi urmat de un spectacol și un foc de tabără.

Atelierul de Artă Ionela-Sandrina Mihuleac este situat la intrarea în localitatea Cucuteni (la aprox. 8 km de Târgu Frumos). Din 2016, numeroși creatori din ţară şi străinătate sunt invitați să lucreze aici, printre obiectivele coordonatorilor Atelierului numărându-se și dezvoltarea armonioasă a copiilor şi adulţilor prin intermediul artei, întoarcerea la un stil de viață aproape uitat și promovarea imaginii de sit cultural a comunei Cucuteni.

La Cucuteni, poate fi vizitat și Muzeul de Sit arheologic, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași,  situat în marginea de nord a satului Cucuteni, pe dealul Gosan, în punctul La Pietrărie – o construcţie creată special pentru a  proteja un mormânt princiar din secolele IV – III î. Hr. Muzeul a fost inaugurat în 1984, cu prilejul centenarului descoperirii culturii Cucuteni.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 − 9 =