„Fiecare zi e pentru mine o victorie asupra urâtului. Sunt așadar un luptător. Ce este urâtul? E starea prin care se exprimă în cotidian nepotrivirea dintre lume şi noi, e suferința unei discordanțe fără leac. Această suferință crește sau scade, dar în oricare dintre clipele ei, în minte îţi revine, aceeași întrebare: Ce caut eu aici?” – Emil Cioran
Filosoful antic grec Socrate (469-399 î.Hr.), care a plătit cu viața pentru învățătura și activitatea sa, a fost achitat după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia. El a mutat centrul de gravitate al cercetărilor filozofice din lumea externă în cea internă, de la cosmos la om. „Cunoaște-te pe tine însuți”, celebra maximă de pe frontispiciul de la Delphi, devenise și maxima lui Socrate.
Curajul lui Socrate a mers mână în mână cu o răbdare, o simplitate și o stăpânire de sine capabile să înfrunte orice încercare. Mânia, ieșirile violente, dușmănia îi erau necunoscute. Primind de la cineva o lovitură de picior, iar oamenii mirându-se de resemnarea sa, Socrate se justifica: „Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aș fi dat în judecată?”
Socrate îi făcea pe prietenii săi să deprindă arta dialecticii. E spunea ca numai cei care cunosc legile se poarta cum se cuvine; cei care ascultă de legi se poartă după dreptate. Iar dreptatea este ceea ce poruncesc legile; cei care se conduc după dreptate sunt oameni drepți; cei care cunosc legile ce rânduiesc legăturile dintre oameni, se poarta potrivit dreptății. Iar cei ce se poarta după dreptate sunt oameni drepți. Știința e înțelepciune, dar un om nu poate fi înțelept în toate și e înțelept numai în ce știe.
Spunea despre curaj că este unul dintre cele mai frumoase lucruri. Cei care știu să se poarte bine în împrejurări primejdioase și grozave, sunt oameni curajoși, iar cei care nu știu, sunt fricoși. Numea prin tiranie puterea care se impune în contra voinței cetățenilor și care nu are alte legi decât bunul plac al tiranului.
In fața zeilor și a oamenilor cu judecată, considera că patria este cea mai prețuită, mai însemnată, mai sfântă și mai respectată decât mama, decât tata, decât toți strămoșii. Că pentru patrie, chiar când ne supără, trebuie să avem venerație, supunere și îngrijire mai mult decât pentru tată.
Virtutea, dreptatea, legile și supunerea la legi sunt pentru oameni mai prețioase decât orice lucru, afirma Socrate.
În ziua de 9 iulie 2018 putem spune că am avut momente de confuzie. Politica este complicată și de multe ori surprinzătoare. Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, a emis, în aceeași zi, ordinul de delegare în această funcție pentru Anca Jurma, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, potrivit unui comunicat al ICCJ.
Revocarea, de altfel o retragere forțată a Laurei Kȍvesi din funcția de procuror șef DNA a fost un spectacol tensionat și trist, cu actorul principal profund emoționat, stăpânindu-și demn emoția. În cadrul conferinței de presă ținută în urma anunțului revocării, Kȍvesi le-a mulțumit colegilor săi din DNA și tuturor procurorilor din Ministerul Public pentru curajul și profesionalismul lor: „Dragi colegi, nu abandonați, continuați să vă faceți treaba. În final, am un mesaj pentru cetățenii României: corupția poate fi învinsă, nu abandonați! Vă mulțumesc pentru tot ce am făcut împreună!” Laura Codruța Kȍvesi a avut și un mesaj pentru cetățenii României: „Corupția poate fi învinsă, nu abandonați”.
Corpul profesional pe care l-a condus – colegii din DNA au fost prezenți și au aplaudat discursul. A fost plecarea unei învingătoare, care și-a dăruit ani buni din viață luptei anti-corupție. Obiectivul vizat cu mult timp în urmă de către partidul social-democrat îmbâcsit de penali, în frunte având un penal dornic de putere, a fost atins.
Revocarea i-a luat prin surprindere atât pe politicieni, cât și pe cetățenii acestei țări care apreciau activitatea acestei instituții numită DNA, cu toate derapajele existente care au fost amplificate și chiar denaturate de către cei care atacau statul de drept. Fiindcă nimic nu este perfect în lumea asta, dar cântarul binelui și al răului a funcționat și oamenii de bun simț l-au urmărit, cu atât mai mult cu cât viza siguranța vieții lor.
Mutarea pe tabla de șah a Președintelui țării a fost extrem de abilă și de inteligentă. A făcut un gest inevitabil, alegând momentul potrivit. Și tocmai acest moment ales i-a derutat pe mulți.
În primul rând Președintele nu a ieșit să facă anunțul, ci a trimis purtătorul de cuvânt. A fost judecat de către unii pentru lipsa de curaj, dar Președintele a preferat să fie un anunț, un mesaj succint și nu o pledoarie în care să repete viziunea sa. Cel puțin în acel prim moment.
De la început s-a văzut miza PSD-ului, aceea de a lovi în sistemul de justiție și a-l putea subordona, utilizând manevre josnice la care este greu să răspunzi atunci când nu ai aceleași arme de luptă.
Președintele a evitat o bătălie totală, o și mai mare destabilizare a țării. A evitat mocirla în care intenționau să-l introducă cei doi reprezentanți ai partidelor PSD și ALDE. A luat o hotărâre rațională, neputând s-o apere pe Laura Kȍvesi, acționând – așa cum s-a exprimat un distins profesor universitar „à contre coeur” – , fiind forțat să respecte hotărârea Curții Constituționale, și să respecte Constituția țării. Legile în vigoare trebuie respectate. A spus-o și Socrate. Și de la el, până în zilele noastre, se dă atenție acestui raționament. Că unii dintre cei care alcătuiesc Curtea Constituțională sunt vechi oameni politici, este o altă problemă, un alt neajuns. Schimbarea de regim nu a fost complet rezolvată odată cu Revoluția din 1989. Nu spuneau cei investiți în funcții după 1989: „La vremuri noi, tot noi!”?
Echilibrul dorit de Președintele țării s-a zdruncinat. În loc ca toți, guvernul, partidele să urmărească politica externă, politica de siguranță națională într-un moment complicat internațional, ei bulversează politica internă a țării. În loc să înfăptuiască planul de guvernare, de reorganizare a administrației, de a schimba mentalitatea și comportamentul dâmbovițean, de a se ocupa de proiecte de dezvoltare de infrastructura etc, toate pentru progresul țării, PSD-ul a pornit un febril atac asupra statului de drept, protejând interesul grupului mafiot.
Președintele a fost obligat să respecte Constituția, să apere interesul țării, dar și pe cel personal, el fiind singurul în măsură de a lupta alături de popor, în lipsa unor partide puternice de opoziție.
După umila mea judecată, cred că decizia Președintelui s-a datorat mai multor factori: Respectului pentru Constituția țării; scrisorii pe care președintele Comisiei de la Veneția a primit-o, în care s-a subliniat că decizia CCR este obligatorie; discuției din coaliție privind suspendarea sa – mocirla în care doreau pesediștii să-l introducă; războiul la care s-ar fi putut ajunge, haosul și nesiguranța amplificate care ar fi provocat suferințe îndelungate poporului de care nu le-ar fi păsat politicienilor, ei urmărindu-și strategiile pentru preluarea totală a puterii, prin orice mijloace.
Președintele a ales momentul să respecte legea, când Președintele PSD se aștepta mai puțin, când Președintele ALDE plecase într-o scurtă vacanță, dejucându-le astfel planul de suspendare. Cu alte cuvinte – o decizie tactică.
În aceeași zi președintele PSD a vorbit: „Această revocare nu e o victorie pentru nimeni, e o măsură mică dintr-un complex de măsuri care trebuie să se întâmple în perioada următoare. Conviețuim cu un sistem subteran ocult, al unei puteri nelegitime.” „Vineri am avut o discuție destul de lungă şi așezată cu Tăriceanu, i-am spus că PSD se îndreaptă spre decizia suspendării. Nu a respins ideea, urmând să discutăm de azi procedurile, calendarul. Domnul Tăriceanu nu a respins ideea suspendării”.
Nici victorie, nici înfrângere! Situația continuă să fie confuză, mocirloasă situație care se răsfrânge asupra populației întregi, cu atât mai mult cu cât Președintele partidului de guvernământ continuă cu veninoasele-i, scabroasele-i amenințări, lipsindu-i simțul măsurii: „Mergem până la capăt!”.
Capătul însemnând distrugerea democrației și instituirea unui stat autoritar, ruperea relațiilor cu țările civilizate.
Oamenii trebuie să aibă încredere în Președintele țării, cel care se luptă cu politicienii corupți, incompetenți, aroganți care au destabilizat țara. Și în instituția DNA: „Corupția poate fi învinsă, nu abandonați”. Statul de drept poate fi apărat!
Vavila Popovici – Carolina de Nord
