​Marius Bodea (Senator USR PLUS): Sportul de performanță nu se face în clădiri ce stau să cadă!

0
115

În 2017, propuneam Primăriei Iași să includă pe lista de investiții din acel an și banii pentru construcția unei săli polivalente moderne, la standarde europene. Era nevoie de doar 18 milioane de lei, o sumă pe care orașul și-o putea permite, pentru realizarea tuturor documentațiilor și începerea lucrărilor.
Nu am obținut decât un răspuns ironic și politicianist din partea primarului Mihai Chirica.
În 2018, Primăria Iași, care până atunci tot așteptase bani de la bugetul central pentru o „arenă impresionantă, de 16.000 de locuri”, a venit cu ideea de a construi o sală polivalentă pe platforma CET Iași, companie aflată atunci în faliment.
Suntem în 2021. Iașul a rămas doar cu ironiile lui Mihai Chirica și cu ideile sale de pe hârtie care nu trec niciodată și în realitate. Sportul a rămas tot cu sala polivalentă veche și mică din centru, care a fost „dată cu var”, dar a cărei structură e complet depășită fizic și moral.
Iașul nu are nici un stadion modern, astfel că echipa de fotbal – retrogradată între timp, datorită viziunii impecabile a lui Mihai Chirica, care a bulversat clubul – joacă tot pe aceeași arenă șubredă, din care mai degrabă îți vine să pleci decât să vii.
Sala Polivalentă din Cluj, de 7.300 de locuri pe scaune, a fost gata în doar trei ani de la începerea proiectului.
Guvernul României a aprobat la finalul anului trecut, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei săli polivalente în Brașov. În cât timp va fi realizată? În trei ani, potrivit proiectului.
Noi, la Iași, vorbim de mai mult de un deceniu că avem nevoie de o nouă astfel de construcție pentru a avea și performanță sportivă în oraș. Vorbim, dar Chirica nu face nimic.
Clujul, Craiova, Ploieștiul au deja de ani de zile stadioane moderne.
Oricât ar fi de dedicați sportivii și antrenorii din Iași, oricât de pasionați ar fi suporterii, performanța nu se poate face în clădiri care stau să cadă pe tine. De ce ai veni la un meci, când în loc să fii atent la spectacol, te-ai uita cu teamă la ce se mai desprinde din actuala Sală Polivalentă.
Ministerul Tineretului și Sporturilor a anunțat recent că nu are nici un plan în 2021 pentru o nouă sală sportivă la Iași. Nici Compania Națională de Investiții.
Dar, îl întreb pe Mihai Chirica, chiar nu mai știe altceva decât să stea cu mâna întinsă și să aștepte poate pică ceva?
Există bani europeni și există soluții pentru a mișca în sfârșit lucrurile și în această zonă abandonată 30 de ani. Sportul de performanță se face în clădiri moderne și sigure.
Doar că Mihai Chirica e mai interesat de performanța în parastase.
Marius BODEA, Senator USR PLUS de Iași

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here