2 colecții istorice, scoase la licitație în cel mai mare eveniment al pieței de artă

0
53

În cadrul celui mai însemnat eveniment al pieței românești de artă – Licitația de Toamnă, sunt scoase la vânzare opere semnate de mari maeștri ai artei românești ce provin din două colecții istorice: Ionescu-Quintus și Boroianu-Burileanu. Valoarea operelor din cele două colecții este de aproximativ 500.000 de euro.

20 de opere de artă, din cadrul evenimentului de marți, 26 octombrie, fac parte din prestigioasa colecție istorică Ionescu-Quintus, clădită de-a lungul a 3 generații – Ghiță Ionescu, parlamentar liberal și membru PNL încă de la fondarea în 1875, de numele său legându-se sediul Muzeului de Artă din Ploiești; Ion Ionescu-Quintus, personalitate politică cu puternice valențe culturale și care pune bazele primei colecții a Pinacotecii Ploieștiului, urmat de ultimul moștenitor Mircea Ionescu-Quintus, membru PNL la doar 19 ani, fiind ulterior președintele partidului. Între cele mai importante capodopere din colecția Ionescu-Quintus, scoase la licitație marțea viitoare, se remarcă 3 lucrări semnate de pictorul național Nicolae Grigorescu: „Căldura vetrei”, care are prețul de pornire de 25.000 de euro, „Bivuac în câmpia Dunării”, care pornește în licitație de la un preț de 12.000 de euro și „Lectură”, licitarea căreia va începe de la prețul de doar 9.000 de euro.

Cea de-a doua colecție de artă, din cadrul Licitației de Toamnă, aparține familei cu rădăcini străvechi pe două linii genealogice importante – Boroianu-Burileanu, nume importante pentru cultura și apartenența ei la dezvoltarea României moderne, lăsând moștenire o importantă selecție de artă românească. Colecția Boroianu-Burileanu rămâne în istoria artei românești un remarcabil exemplu de colecționism și tezaurizare și reunește 14 lucrări de referință, între care 2 opere monumentale semnate primul pictor membru al Academiei Române, Gheorghe Petrașcu: „Natură statică cu vase și albume de artă” (estimare 30.000-50.000 de euro) și „Crizanteme” (estimare 20.000-40.000 de euro).

Operele de artă din cadrul celor două colecții de artă pot fi admirate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță. Programul expoziției: luni-duminică, 10:00-20:00. Oricine poate să viziteze expoziția și să se alăture comunității Artmark LIVE – prin crearea unui cont pe site. Astfel, poate lăsa o ofertă online, pe www.artmark.ro, ori participa live în ziua licitației, pe 26 doctombrie, prin platforma Artmark LIVE.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 65 = 71