Un bărbat s-a ales ieri cu o pedeapsă din partea magistraţilor ieşeni, după ce ar fi făcut matrapazlâcuri cu fonduri europene. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Daniel Havîrneanu.
“Instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de procurorul delegat din cadrul Parchetului European (EPPO) – Biroul Teritorial Iaşi cu inculpatul, condamnând inculpatul pentru a complicitate la folosirea de acte false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi fals în înscrisuri sub semnătură proprie la pedeapsa rezultă de un an şi opt luni de închisoare, cu suspendare. Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de AM POCU prin Direcţia Generală Proiecte Europene Capital Uman“, au afirmat joi, 28 mai 2026, magistraţii ieşeni.
Daniel Havîrneanu recunoscut totul la audieri
Demn de re,marcat este faptul că sentinţa emisă ieri nu e una definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Daniel Havîrneanu a început pe 26 februarie 2026. Procurorii au trimis la instanţă acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu acesta.
“În perioada octombrie 2020 – noiembrie 2022, în calitate de reprezentant (angajat) al unei firme executante în baza contractului de lucrări din 27 octombrie 2020, în cadrul proiectului „Combaterea sărăciei prin măsuri inovative” finanțat prin contractul nr. POCU/138/1/114085 încheiat la data de 21 februarie 2018 cu MIPE, inculpatul a înlesnit și ajutat, cu intenție, beneficiarul de proiect, pentru a obţine fonduri în cadrul Subactivității 5.2 – „Lucrări de reabilitare, izolație termică și încălzire a locuinței, extinderi de camere, creează igienei locuințelor și spațiilor conexe, utilizare energie regenerabilă”, în sensul că a pus la dispoziția beneficiarului proiectului un proces-verbal de predare-primire lucrări nr. 711/15.07.2021 ce conține mențiuni nereale referitoare la executarea, finalitatea și predarea, de către executant către beneficiar, a lucrărilor de reabilitare a lucrărilor, a celor două obiecte de lucrări.
Beneficiarul a prezentat actul fals la AM POCU/OIR PECU, în cadrul cererii de plată nr. 13 și a cererii de rambursare aferente nr. 35, din perioada – noiembrie 2022, cu scopul de a demonstra, în mod fraudulos, realizarea și recepționarea integrală a valorii lucrărilor, în condițiile în care acestea nu erau finalizate, solicitând, inclusiv în baza sa, autorizarea și finanțarea acestor cheltuieli, ulterior beneficiarul proiectului obținând, în mod nedrept, finanțarea nerambursabilă a lucrărilor cu 1.177.321,06 lei. Totodată, în iulie 2021, în calitate de reprezentant legal (administrator) al firmei executante, a atestat în fals executarea, finalizarea și predarea, de către executant către beneficiar, a lucrărilor de reabilitare a tuturor celor 27 de cazuri – obiect al contractului de lucrări menționate“, au subliniat anchetatorii.



