Abuzuri ale unor golani din IPJ Iasi. Un ordin de chemare s-a transformat intr-un razboi declarat de politisti, femeilor singure acasa

0
62

Lipsiti de o minimă decenta, politisti in civil bantuia in aceste zile prin Iasi, speriind copii si femei, intr-un consum al frustrarilor reprimate in fata sefilor ierarhici. Mai multe iesence s-au plans pe retelele de socializare, dar si prin mailuri adresate redactiei, de faptul ca agenti de politie din cadrul IPJ Iasi au facut exces de autoritate la mai multe adrese din Iasi la care au trebuit sa ajunga pentru a lasa ordine de chemare din partea Centrului Militar Zonal Iasi, cu care IPJ Iasi are un protocol de colaborare.. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns denumirea acelui document care, asociat cu zvonurile de la granitele Romaniei, a avut darul de a crea neliniste si chiar isterie in randul femeilor –  sotii sau mame carora le-au fost inmanate aceste documente, politistii au mai dat frau liber si unui comportament deviant.

Culcam copilul si am auzit batand la usa, cu putere. Am deschis si un om in civil m-a luat la rost ca de ce nu raspund la interfon, acesta fiind inchis pentru a preveni apelurile celor care impart pliante de la Kaufland. I-am replicat ca inainte de a se infiinta in fata cuiva si, mai ales, inainte de a lua o femeie la rost despre lucruri care o privesc direct, ar fi bine sa salute si sa se prezinte. „Da, sunt de la Politie si trebuie sa-ti dau ordinul asta sa semnezi de primire”. „Pai aici e un ordin de chemare. Nu ar trebui sa-l semneze titularul?”. „Nu! Dă o semnătură aici!”, mi-a replicat înţepat poliţistul. Cum să-mi pun eu bazele într-unul ca asta care are o atitudine de golan, mai degraba decat de om al legii?”, s-a intrebat retoric, Elena Chiriac, o ieseanca din cartierul Alexandru cel Bun. Un astfel de comportament abuziv a fost acuzat si de alte iesence.

Ordin pentru actualizarea planului de mobilizare

Revenind la ordinele de chemare distribuite zilele acestea rezervistilor din Iasi, de catre acesti vajnici politisti de mucava, iesenii care au facut armata, dar mai ales sotiile acestora, nu trebuie sa se ingrijoreze. Potrivit colonelului Cezar Cobuz, seful Centrului Militar Zonal Iasi, aceste ordine de chemare nu fac altceva decat sa indeplineasca o formalitate menita sa actualizeze baza de date cu cei care „au fost lasati la vatra”, pentru a sti care mai traiesc, ori care sunt inapi sau apti in cazul unei mobilizari generale.

„Este o verificare periodica a unor rezervisti. Unii ies din evidenta noastra pentru ca au implinit varsta, altii pur si simplu au murit. O data pe an, noi chemam rezervistii pe care ii avem in evidenta, pentru clarificarea evidentei militare. Cei care nu sunt in planul de mobilizare sau pe care ii pierdem de la an la an, pentru ca indeplinesc varsta si ii scoatem, ori sunt plecati in strainatate, trebuiesc inlocuiti cu altii. Au mai fost cazuri in care delegatul a ajuns la usa si a cerut cu cel mentionat in ordin, dar i s-a spus ca titularul s-a muat la cimitir. Sunt situatii si situatii, si de asta trebuie sa reactualizam situatia militara a rezervistilor din Iasi”, a spus colonelul Cezar Cobuz.

Mai mult, seful Centrului Militar Zonal a precizat faptul ca adeverintele medicale vor fi aduse doar de catre acele persoane care sufera de anumite afectiuni medicale care impun scoaterea acestora din evidentele militare, ca inapti.

Adeverinta medicala se aduce doar in cazul in care rezervistul chemat este bolnav si solicita scoaterea din evidenta militara. Rezervistii apti nu trebuie sa aduca aceasta adeverinta. Formularele pe care le trimitem iesenilor sunt putin mai vechi, de aceea pe verso figureaza o lista mai lunga cu documente, dar in afara de livretul militar si cartea de identitate, cei chemati prin ordin nu trebuie sa mai aduca nimic, exceptie facand acea adeverinta, in conditiile enuntate”, a precizat seful CMZ Iasi.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here