Actorul George Mihăiță, la Ateneul din Iasi

0
91

Ateneul din Iași are plăcerea de a vă invita la un spectacol extraordinar susținut de către marele actor George Mihăiță.

Duminică, 11 Noiembrie 2018, ora 19:00, Ateneul din Iași vă invită la lansarea cărții „MIHĂIȚĂ. RECONSTITUIREA UNEI VIEȚI”, urmată de un One Man Show excepțional oferit de îndrăgitul actor GEORGE MIHĂIȚĂ.

”Reconstituirea este momentul de referință, filmul atât de inspirat ajuns și pe coperta cărții. Este atât de complicat firul acestei reconstituiri plecând de la cei 20 de ani pe care îi avea atunci când a filmat pentru Lucian Pintilie și să îl urmărești pe parcurs de o viață și cu o carieră excepțională. Un personaj exhaustiv aș spune. El s-a manifestat ca și co-autor al acestei cărți. Cred că ne-am completat bine. Eu mi-am asumat evaluarea critică a parcursului artistic al carierei domnului Mihăiță, iar el și-a urmărit cu atât de mare atenție și emoție drumul în viață. Pe parcursul lunilor în care am lucrat la această carte l-am cunoscut și altfel decât îl știam, ca om, ca și caracter, un om de o mare probitate și de o mare meticulozitate la care sincer nu m-aș fi așteptat de la un actor cu mare faimă.” – Criticul de teatru și autoarea cărții „MIHĂIȚĂ. Reconstituirea unei vieți”, Doina Pap

Primele 100 de bilete includ și cartea!!!

                Despre actorul George Mihăiță sunt atât de multe de spus, însă cu siguranță maestrul nu mai are nevoie de nicio prezentare, zecile de ani petrecute în slujba iubitorilor de cultură, stând mărturie pentru modul în care George Mihăiță și-a dedicat întreaga existență actoriei și publicului său. Are 25 de roluri de teatru, 48 de roluri de film, a strâns 16 roluri de televiziune și a jucat în două seriale TV. Toată această muncă i-a adus actorului și recunoaștere concretizată în multe premii.

  • 2010 – Premiul UNITERpentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov – Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, Teatrul de Comedie, București
  • 2001 – Henry Perkins, Bani din cer de Ray Cooney, regia Horațiu Malaele, Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină în cadrul Festivalului Național de Comedie de la Galați
  • 1994 -Tersit, Troilus si Cresida de William Shakespeare, regia Dragos Glagotiu, Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină oferit de Asociația Umoriștilor Români
  • 1975 – Premiul III în cadrul Festivalului de Teatru de la Bacău cu un recital Marin Sorescu
  • 1976 – Premiul Cenaclului Flacăra

În afară de teatru și film, maestru George Mihăiță a întreprins în timp și alte activități.

  • 1990 Directorul revistei Salut, Salut paranormal, Salut rebusist, Integrame salut, Sexualitatea
  • 1992 Președintele Clubului UNESCO Adolescenții
  • 1994 Propune Camerei Deputaților și Parlamentului României proiectul de lege privind Ziua Adolescentului
  • 1997 Președintele României semnează Legea nr 197/1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în a doua duminică din luna mai
  • 1998 Directorul revistei Salut Generația Pro
  • 2000 Directorul onorific al revistei Super

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here