Administratia lui Mos Gerila. Ce au facut cinci tractoristi, nu poate face un “erou national”

0
87

Acum 28 de ani, Administraţia Drumurilor din dulcele Tîrg al Ieşilor avea cinci tractoare U650 cu lamă care  erau scoase la deszăpezit. Cinci!!! Ei bine, cei cinci tractorişti luptau pînă la ultimul strop de motorină şi străzile, în mare parte, rămîneau „la negru”  – expresie auzită azi din gura doamnei Vrînceanu.  Cum Firea ieşeanului se zice e molcomă, aşa e şi mersul lui prin zăpadă.  Ieri şi astăzi a nins,  lucru firesc pentru luna în care ne aflăm.  Nefiresc e faptul ca în 2017, Administraţia Drumurilor are 60 de utilaje pentru deszăpezire. Şenilate mari şi mici, pluguri, camioane, freze etc. Cu toate acestea, străzile din oraş sunt „parţial” dezăpezite.  De trotuare nici nu se pune problema. Străzile secundare, între blocuri, după blocuri,… totul e alb şi pufos.  Se merge pe cărări, în şir indian  sau mai degrabă ieşean. O fi de vină conducerea municipiului, şeful de autobază, şoferii, o fi îngheţat motorina în rezervoare?

A fi pieton astăzi în Iaşi  e umilitor.  Zăpada de pe strazi în loc să fie scoasă din oraş, eventual aruncată în Bahlui (clic!), e „depozitată”  bine merci, unde altundeva decît pe trotuare.

De pietonalu Ştefan cel Mare ce să mai spun… Sugerez Primăriei să organizeze un concurs de schi fond. Tot nu sunt evenimente sportive în oraş, chiar daca avem departament cu barba scandinava.

Poate că încet- încet, străzile vor fi curate, trotuarele eliberate de nămeţi… Da mai cu viaţă, domnilor! Că utilaje aveţi, motorină aveţi, tractorişti aveţi… bun simţ şi operativitate mai greu. Sau staţi geană pe Rodica Jurcă să vedeţi dacă săptămîna viitoare o să dea cu soare?

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here