Ajutoare de la Iasi pentru victimele cutremurelor din Turcia si Siria

0
97

Primăria Municipiului Iași va organiza o campanie umanitară în sprijinul victimelor cutremurelor din Turcia și Siria.
Atunci când ucrainenii au avut nevoie de ajutor ieșenii s-au mobilizat exemplar pentru a-i face să treacă mai ușor peste urgia războiului. Acum, peste 30.000 de oameni și-au pierdut viața în cutremurul devastator care a lovit Turcia și Siria, iar câteva milioane au rămas fără acoperiș deasupra capului. Fac din nou apel la solidaritatea, la spiritul creștin, la umanitatea de care ieșenii au dat dovadă de atâtea ori ca să venim în sprijinul celor care suferă în urma acestei tragedii!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Municipalitatea a amenajat șapte puncte de colectare a ajutoarelor (două în corturi și cinci în centrele de cartier), care vor fi deschise începând de marți, 14 februarie 2023.
Cele două corturi se află în:
• Piața Unirii, în stația CTP de lângă Palatul Braunstein;
• Podu Roș, în zona 1001 Articole.
și vor funcționa în intervalul orar 9:00 – 17.00.
Centrele de cartier pot fi contactate astfel:
• Centrul de cartier Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, tel. 0232.253.160;
• Centrul de cartier Păcurari, șos. Păcurari nr. 34, tel. 0232.276.787;
• Centrul de cartier Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, tel. 0232.227.517;
• Centrul de cartier Frumoasa, bd. Poitiers nr. 20 – 22, tel. 0232.223.031;
• Centrul de cartier Tătăraşi, str. Vasile Lupu, nr. 82, tel. 0232.277.310;
și vor funcționa în intervalul orar 8:00 – 16:00.
Municipalitatea face apel la ieșeni să doneze:
• produse alimentare ambalate neperisabile, apă îmbuteliată;
• saltele, lenjerie de pat, pături, pilote noi sau puțin uzate și curate;
• jucării în stare de funcționare.
(Reprezentanții municipalității își rezervă dreptul de a refuza produsele neconforme, murdare sau uzate).
Primarul Mihai Chirica face apel și la mediul de afaceri local să se alăture acestei campanii umanitare.
Colectarea și depozitarea produselor vor fi asigurate de Direcția de Asistență Socială, logistica și transportul de Servicii Publice SA și Salubris SA, iar paza și ordinea publică de Poliția Locală.
Primăria Municipiului Iași va asigura transportul ajutoarelor către zonele afectate.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here