Criminalul care a evadat de la Spitalul de Psihiatrie Socola a fost prins

0
93

UPDATE
Criminalul  care evadase seara trecută a fost prins pe o stradă din localitatea Grajduri. Acesta a fost imobilizat de un angajat al unității medicale. Barbatul a fost luat de Poliție și dus înapoi la spital pentru a fi internat.

Stire initiala

Un bărbat a evadat de la Spitalul de Psihiatrie din Iași, unde era internat. Polițiștii din Iași sunt în alertă deoarece, în lipsa tratamentului medicamentos, tânărul poate deveni periculos. Oamenii care au informații despre această persoană sunt rugate să sune la 112.

Bărbatul, care a evadat din Spitalul de Psihiatrie din localitatea Grajduri, e căutat de peste 50 de polițiști și de un câine de urmă, a precizat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vîjiac.

Silviu Catalin Tecuta, tânărul de 24 de ani a profitat de neatenția unor angajați ai unității medicale și a plecat, vineri seara. Din primele cercetări, bărbatul s-ar fi putut îndrepta spre locuința sa din Iași. Anchetatorii spun că au făcut cercetări la fața locului, însă nu au reușit să-l prindă încă pe Silviu-Cătălin Tecuţă. Din Grajduri, localitatea în care se află Spitalul de Psihiatrie, până în Iași, sunt aproape 20 de kilometri, distanță pe care bărbatul ar fi putut s-o parcurgă în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Anchetatorii au făcut publice semnalmentele tânărului. Silviu-Cătălin Tecuţă are 1,70 metri înălţime, păr şaten, tuns scurt, ochi căprui, ten măsliniu, este astenic și poartă barbă.

La data plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negri şi o maletă neagră. În lipsa tratamentului medicamentos, acesta poate deveni violent.

Persoanele care îl observă sau dețin informații care pot conduce la găsirea lui sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție. În urmă cu șase ani, Silviu-Cătălin Tecuţă și-a înjunghiat mama și bunica, apoi a încercat să se sinucidă.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here