Alta coaja, acelasi ou clocit! Chirica a schimbat din temelii organigrama Primariei

0
94

Directiile mamut din Primaria Iasi au fost sparte in mai multe subdirectii si servicii, organigrama Primariei aratand la acest moment precum arborele genealogic al lui Stefan cel Mare. Cele mai importante modificările, aprobate într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local,  vizează în special gestionarea patrimoniului, strategia de dezvoltare a municipiului, urbanismul şi relaţiile publice.

Una dintre principalele modificări la organigramă constă în desfiinţarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) în locul căreia au fost înfiinţate trei noi direcţii: Direcţia Evidenţă Patrimoniu Public şi Privat, Direcţia Fond Locativ şi Direcţia Exploatare Patrimoniu.

DAPPP era o direcţie mamut, de ordinul sutelor de oameni şi care rămăsese oarecum fără să mai fie monitorizată, cu numeroase breşe, şi un volum foarte mare de sarcini care cădeau în mâna unui număr foarte mic de oameni. Acolo am urmărit separarea activităţii de gestionare a patrimoniului de cea a administrării fondului locativ şi cea de spaţii comerciale, terenuri şi parcări“, a spus Mihai Chirica.

O altă modificare a vizat Direcţia Tehnică şi de Investiţii care a devenit Direcţia Generală Tehnică şi Dezvoltare şi cuprinde trei direcţii pe parte tehnică (Direcţia Tehnică şi Servicii Comunitare), dezvoltare strategică (Direcţia Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană) şi implementarea de proiecte (Direcţia de Proiecte Europene). Din noua structură a DGTD lipseşte Serviciul Achiziţii Publice care a fost mutat sub autoritatea Direcţiei Juridice. Un compartiment nou-înfiinţat la nivelul Primăriei este Direcţia Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională, direcţie care va fi responsabilă de relaţia cu societatea civilă, cetăţeni şi diaspora. De asemenea, Instituţia Arhi­tectului Şef devine Direcţia Arhitectură şi Urbanism.

“Aici se va separa activitatea de autorizare a construcţiilor de cea de autorizare a lucrărilor la reţele şi apariţia unui compartiment (Urbanism IT) al cărui scop va fi de informatizare a serviciilor de urbanism. Printre acestea se numără inclusiv posibilitatea de a descărca electronic documente eliberate de municipalitate precum, de exemplu, certificatul de urbanism”, a spsu Chirica.

Potrivit aceleiasi organigrame, Iaşul ar putea avea un administrator publiccare  ar urma să îndeplinească, în baza unui contract de management încheiat direct cu primarul, atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. Un alt compartiment aflat direct în coordonarea primarului este Autoritatea Urbană care va avea un rol determinant în etapele de programare în atragerea fondurilor europene, fiind organismul care va intermedia legătura dintre autoritatea publică Iaşi şi Comisia Europeană. Schimbări au fost operate şi la Cabinetul Primarului, unde au fost înfiinţate două noi compartimente: Statistică şi Centenar. La Direcţia Generală Economică şi Finanţe Publice Locale (DGEFPL), noua organigramă prevede o reorganizare a activităţii, prin împărţirea activităţilor între cei trei directori (general şi doi executivi). Organigrama Primariei Iasi numara 784 posturi, dintre care 538 sunt ocupate, iar 246 sunt vacante.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here