Aproape 9 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea a trei licee ieșene

0
120

Proiectul prin care Primăria Municipiului Iași intenționează ca un colegiu ieșean să fie modernizat și altele două să fie extinse a fost aprobat și va fi finanțat cu fonduri europene. Investițiile au o valoare totală de 43.285.051,03 lei – aproximativ 8,76 milioane de euro și vor fi susținute cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta 15: Educație, Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.

Proiectul de modernizare a clădirii Colegiului Naţional „Garabet Ibrăileanu”, cu o valoare de 8.789.591,69 lei fără TVA – 10.459.614,11 lei cu TVA, vizează creşterea performanţei energetice a imobilului, ceea ce presupune lucrări precum îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei, a şarpantelor şi învelitorilor, modernizarea instalațiilor termice, de ventilare şi climatizare, utilizarea surselor regenerabile de energie, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent cu LED etc.

În cazul Colegiului Național „Mihai Eminescu” investiția, în valoare de 13.439.496,38 lei fără TVA – 15.993.000,69 lei cu TVA, vizează construirea a opt noi săli de clasă, spații tehnice și de depozitare, prin extinderea corpului A cu 1.440 de metri pătrați. Noul tronson va beneficia de cele mai bune soluții constructive pentru eficiența energetică a clădirii, ceea ce va duce la reducerea cu 20% a costurilor de exploatare pentru energie și apă și reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 32%.

În ceea ce privește Liceul Teoretic „Miron Costin” municipalitatea are în vedere construirea unui nou corp de clădire S+P+2E cu o suprafață de circa 1.482 de metri pătrați în care vor fi amenajate nouă săli de clasă, spații tehnice și de depozitare. Valoarea acestei investiții este de 14.177.475,82 lei fără TVA – 16.871.196,22 lei cu TVA.

Prin PNRR, dar pe Componenta 5: Valul Renovării, Primăria are deja proiecte în derulare care privesc reabilitarea termică a 21 de clădiri a 14 unități școlare. Valoarea celor 14 proiecte este de 129.540.160,55 lei, circa 26,22 milioane euro.

Tot prin PNRR, dar pe Componenta C 15: Educație, municipalitatea a obținut finanțare de 88.794.414,65 lei, respectiv 17,97 milioane euro,

pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a 63 de unități de învățământ preuniversitar.

Astfel, Primăria Municipiului Iași a obținut pentru domeniul Educației fonduri totale în valoare de 261.619.626,23 lei – 52,96 de milioane de euro din PNRR!

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here