Aproape jumătate din copiii din România sunt expuși la risc de sărăcie și excluziune socială

0
73

Organizația Salvați Copiii România a transmis Guvernului, o solicitare pentru majorarea alocației de stat pentru copii, atenționând asupra procentului ridicat al copiilor din România care sunt expuși la risc de sărăcie și excluziune socială.

Alocația de stat pentru copii este un drept universal, consacrat prin Constituție. Pentru ca acest drept constituțional să-și atingă scopul — protecția socială a copiilor și a tinerilor, Organizația Salvați Copiii susține mărirea cuantumului alocației de stat pentru copii la suma de 200 de lei pe lună, modificare propusă printr-un proiect de lege înaintat Senatului României în 2014. Această modificare a alocației de stat trebuie să devină una dintre prioritățile Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, argumentele în acest sens fiind atât de natură juridică, cât și de natură socială”, arată organizația.
Am trimis Președinților Comisiilor specializate din Camera Deputaților cererea de a aproba mărirea alocațiilor pentru copii și de a lua în considerare o analiză pe această temă, ținând seama de datele recente ale stării de sărăcie în care trăiesc aproape jumătate dintre copiii din România, precum și de necesitatea respectării consecvente, în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice, inclusiv de către Guvern sau Parlament, a interesului superior al copilului, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului românesc contemporan” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii România.
Salvați Copiii vine cu un set de argumente în sprijinul solicitării sale:
1. Echitatea alocărilor financiare destinate copiilor, în raport cu alte domenii;
2. Copiii din România sunt mai săraci decât adulții;
3. Corelarea cu Indicatorul Social de Referință este formală;
4. Inechitatea raportării la Indicatorul Social de Referință. La nivel european alocația se corelează cu salariul minim pe economie;
5. Cuantumul actual al alocației de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului.
Potrivit reprezentanților Organizației, „alocația de stat, acordată în prezent copiilor care au împlinit 2 ani, reprezintă o sumă de bani (42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilități) nesemnificativă pentru familie, neputând constitui un sprijin pentru părinți, în asigurarea drepturilor fundamentale ale copilului lor: dreptul la supraviețuire și dezvoltare, dreptul la condiții decente de viață și la alimentație corespunzătoare, dreptul la participare școlară sau la petrecerea timpului liber. Comparând acest cuantum cu indemnizația pentru o ședință sau mai multe, ale unui reprezentant al statului în Adunările Generale ale Acționarilor din Companiile de stat, care poate ajunge, într-o lună, la 25% din salariul său lunar, constatăm că alocația pentru copii reprezintă o fracție infimă. În mod practic, cu această sumă, părintele nu poate achiziționa decât cel mult o porție de lapte pe zi, un penar sau o pereche ieftină de încălțăminte. Numai prin economisirea pentru 23 de luni a alocației, se poate ajunge la valoarea unui salariu minim pe economie”, subliniază sursa citată.
Potrivit organizației, în România sunt 3.742.418 de copii, la o populație de 19.947.311, procentul copiilor expuși la risc de sărăcie și excluziune socială fiind de 48,5%, pe locul doi în Uniunea Europeană, după Bulgăria, cu 51,5%, și la mare distanță de media europeană de 27,7% (conform Eurostat). Potrivit INS, în 2013, rata sărăciei relative în rândul copiilor a fost de 32,1%, semnificativ mai ridicată decât rată pentru populația adultă (18-64 ani), de 21,5%, sau pentru populația în vârstă (65 de ani și pește), de 15%. Astfel, rata deprivării materiale severe în rândul copiilor, comparativ cu populația adultă, era de 34,1%, la nivelul anului 2013 (INS).
De asemenea, semnalăm faptul că așa-numita raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR) este doar un exercițiu contabil și are drept consecință menținerea cuantumului la un nivel extrem de mic și pe viitor, indiferent de ajustările indicatorului, tocmai pentru că valoarea însăși a alocației este nesemnificativă și nicio ajustare nu produce o schimbare reală, modificările ISR nerespectând ritmul de scădere a puterii de cumpărare în România. Indicatorul Social de Referință (ISR) are încă valoarea stabilită în 2008, de 500 de lei, prin OU 126/ 2008 privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj și nivelul salariului de bază minim brut pe țară și al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare, cuantum nemodificat până în prezent. Pentru ca alocația de stat să capete o minimă însemnătate în viața copilului și să reprezintă un sprijin pentru părinți, este absolut necesară modificarea raportării laISR”, mai arată comunicatul organizației, pe această temă.
Sursa citată arată că, în condițiile actuale, „cuantumul actual al alocației de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului, consacrat prin Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, Constituția României și Legea 272/ 2004 privind promovarea și protecția drepturilor co

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here