Artistul plastic Felix Aftene a fost reales preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Iaşi

0
77

Adunarea Generala a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Iaşi a decis prin vot, alegerea preşedintelui şi a noului birou de conducere pentru următorii cinci ani. Artistul  Felix Aftene a fost votat în unanimitate, pentru al doilea mandat, preşedinte al uniunii. Biroul de conducere este format din Constantin  Tofan (vicepreşedinte), Dragoş Pătraşcu, Valentina Druțu, Sabin Drinceanu, Sorin Purcaru, Maria Bilașevschi, Zamfira Bârzu, Mihai Panfil. Adunarea Generală a avut loc in Aula B.C.U, sâmbătă 17 martie 2018.

Înainte de toate, sunt un produs al şcolii ieşene de arte vizuale şi asta mă obligă să fiu implicat, să dau din ceea ce am primit, pentru că respect trecutul şi viitorul acestei bresle. Crescut în casa unui împătimit colecţionar de artă, am avut acces de copil în atelierele pictorilor şi sculptorilor filialei ieşene a U.A.P.R. Iaşi. De aici am luat “microbul artei”, dar şi dragostea, respectul faţă de artişti şi munca lor. E o calitate fundamentală pe care ar trebui să o aibă cel ce reprezentă această uniune. Sunt convins de faptul că marea calitate a breslei noastre constă în spectacolul oferit de diversitatea operelor artiştilor, membri afiliaţi, nu în ierarhizarea acestora, spune Felix Aftene în motivaţia candidaturii.

Filiala Iaşi a U.A.P. din România are 386 de membri implicaţi direct în viaţa culturală şi educaţională a municipiului. Uniunea are ca scop principal să sprijine, să exercite şi să apere interesele profesionale ale membrilor săi, să organizeze expoziţii, saloane, galerii de artă, tabere de creaţie, să asigure dezvoltarea bazei materiale, organizarea de activităţi economice conexe, să sprijine acţiunile şi activitatea de debut a tinerilor creatori, să elaboreze şi să participe la realizarea unor proiecte de interes public, să sprijine material, administrativ şi juridic pe membrii săi, în satisfacerea intereselor lor profesionale şi a unor nevoi sociale, născute din calitatea de membru U.A.P. din România.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here