Atelier de mărtisoare la Palatul Culturii din Iasi

0
95

Împreună cu meșteri de seamă în confecționarea mărțișoarelor tradiționale, răsucim firele timpului și descifrăm rosturi vechi. Vorbim despre Baba Dochia și cojoacele ei, dar și despre Mărțișor, Mărțiguș sau Marț, semnul protector împotriva bolilor și nenorocului. Folosim bănuțul argintiu ca să fim sănătoși și frumoși tot anul, și răsucim fire albe și roșii sau negre, ca să povestim despre lupta dintre iarnă și vară, viață și moarte, sănătate și boală.

Atelierele sunt organizate de către Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” în perioada 26 februarie – 2 martie și sunt destinate grupurilor organizate, formate din 20 – 30 școlari. Durata unui atelier este de 60 de minute, iar prețul de participare este de 10 lei/copil. Detalii și programări:  telefon 0232/ 275.979, int. 165.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here