Masuri fara precedent la nivelul judetului Iasi, pe perioada codului portocaliu. Primarii sunt direct vizati

0
103

Având în vedere avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU de ger persistent, rafale de vânt și ninsori temporare, la Prefectura Iasi a fost convocata o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Codul Portocaliu va fi în vigoare până pe data de 1 martie, ora 10.

“În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată persoanelor aflate în situații sociale dificile, inclusiv persoanelor fără adăpost. La nivelul fiecărei comunități trebuie identificate persoanele în vârstă, cele fără adăpost pentru a se putea lua, punctual, măsuri de punere în siguranță. Totodată, pe perioada codului portocaliu se va asigura permanența la fiecare primărie din județ, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență urmând să facă verificări prin sondaj. Am dispus și ca persoanele care fac dializă, dar și femeile însărcinate, să fie monitorizate atent și, dacă va fi cazul, să fie aduse din timp la unitățile medicale”, a delcarat prefectul Marian Serbescu.

În ceea ce privește intervențiile pe drumurile locale, județene și naționale, prefectul a dat asigurari ca există stocuri suficiente de material antiderapant și că se lucrează constant pentru îndepărtarea zăpezii. Totodata, au fost luate in discutie și eventuale probleme legate de alimentarea cu gaz și energie electrică, in acest sens facandu-se demersuri pentru a se asigura o presiune și o cantitate suficiente de gaz pentru a evita orice fel de probleme.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here