Ateneul ieșean premiat pentru proiectul „ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie”

0
69

Proiectului „ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie”, implementat de Ateneul Național din Iași a fost premiat în cadrul galei RO-CULTURA de către domnul Bogdan Trîmbaciu, director Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii.

Evenimentul de sustenabilitate a proiectelor realizate din Granturile SEE 2014-2021, a fost organizat în perioada 11-14 iunie 2024. La eveniment au fost prezenți promotorii proiectelor RO-CULTURA, parteneri de proiecte din cele 3 state donatoare, Operatori de Programe din alte state europene, parteneri de Program din Norvegia, reprezentanți de la Bruxelles și speakeri, care au împărtășit mai multe despre sustenabilitatea și tranziția verde în sectorul cultural.

„Suntem onorați să primim acest premiu în urma unui efort colectiv, susținut în ultimii doi ani, iar cu această ocazie țin să mulțumesc întregii echipe a Ateneului Național din Iași. De asemenea, mulțumim reprezentanților RO-CULTURA pentru promovarea și susținerea noilor proiecte, atât pe plan național cât și internațional”, a declarat managerul interimar Gheorghiță Rusu-Persic.

ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie”, proiect finanțat cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021 și organizat în parteneriat cu Dac Music Performance (Norvegia), s-a desfășurat timp de 18 luni (noiembrie 2022 – aprilie 2024) în municipiul Iași (România) și în Oslo, capitala Norvegiei, beneficiari fiind peste 3.900 de persoane. În Iași, copiii au participat la 10 spectacole PsychicFormance, au vizionat Instalația de artă creată în cadrul proiectului și au avut ocazia de a participa la ateliere de terapie prin arta spectacolului și arte vizuale. La Oslo, tinerii au vizionat Instalația de artă și au participat la activitățile organizate de DAC Music Performance.

Proiectul ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie, a fost finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APEL 6 – Consolidarea antreprenoriatului cultural și Dezvoltarea audienței și a publicului – Sesiunea 3, valoarea proiectului fiind de 960.829,16 RON (194.181,44 EUR), din care 85% Grant SEE și 15% bugetul național.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here