Au inceput Zilele Universitatii Tehnice “Gh. Asachi” din Iasi. Vezi programul manifestarilor

0
52

Marți, 8 noiembrie, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) încep „Zilele Universității”, manifestare de tradiție ce se va desfășura pînă pe 14 noiembrie. Ediția din acest an include evenimente festive dedicate împlinirii a 110 ani de la nașterea matematicianului Dimitrie Mangeron, precum și 25 de ani de la înființarea Institutului Național de Inventică Iași.
Ceremonia de deschidere va avea loc în Aula TUIAȘI, începînd cu ora 10.00, în cadrul acesteia urmînd să fie omagiați profesorii seniori și să se acorde un titlu de „Profesor emerit” și un altul de „Membru onorific al comunității academice”. De asemenea, tot atunci va avea loc și premierea cercetării științifice din Universitate. Seara, de la ora 18.00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași se va pune în scenă piesa „Cafeneaua”, de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, spectacol dedicat UTI Iasi.
Vineri, 11 noiembrie, la Facultatea de Mecanică va avea loc cea de-a VIII-a ediție a simpozionului „Istoria învățămîntului și științelor tehnice”. A doua zi, studenții vor putea participa la Concursul studențesc „Treasure Hunt – Explorează TUIAȘI” și la o serie de jocuri și concursuri desfășurate în Baza Sportivă a Campusului TUIAȘI.
Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași se vor încheia luni, 14 noiembrie, cu un simpozion omagial, care va marca împlinirea a 110 ani de la nașterea academicianului Dimitrie Mangeron. Tot luni va fi prezentat concursul „Formula Student” și vor fi acordate premiile cîștigătorilor concursului de fotografie „Studenția”.
„Fiecare categorie din cele șapte existente – “La școală”, “Viața în campus”, “Experiențe internaționale”, “Concursuri, tabere și Zilele Porților Deschise”, “Învăț și practic”, “Studenții, văzuți prin ochii profesorilor”, “Spiritul TUIAȘI” – le va aduce participanților trei premii: premiul I cu o valoare de 250 de lei, premiul al II-lea de 150 de lei și premiul al III-lea de 100 de lei”, a declarat prof. univ. dr. Irina Lungu, prorector Relații Internaționale și Imagine Universitară în cadrul TUIAȘI.
Tot în ultima zi, începînd cu ora 17.00, se va desfășura și simpozionul „Aniversarea a 25 de ani de la înființarea Institutului Național de Inventică Iași”.
Ediția de anul trecut a ”Zilelor Universității” a avut loc în perioada 12-13 noiembrie și a inclus conferința „Eminescu. Rostiri esențiale”, vernisajul expoziției fotografice itinerante de arhitectură poloneză „Fondurile Europene – Un nou spațiu de cultură” și spectacolul de teatru „Colivia”, de la Teatrul Național.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + = 17