Autocar plin cu pasageri, rastunat in comuna Ceahlau, judetul Neamt

0
59

Un autocar în care se aflau 35 de persoane s-a răsturnat, ieri, pe DN 15 B, în localitatea Bistricioara, comuna Ceahlău, judeţul Neamţ, după ce a fost lovit de remorca unui TIR, care a derapat. În urma impactului, şapte pasageri au fost răniţi, trei dintre aceştia fiind transportaţi la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Neamţ, Elena Bulgărea, remorca unui TIR condus de un bărbat de 47 de ani din Republica Moldova a derapat şi a intrat într-un autocar care circula regulamentar. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au declarat că la faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru autosanitare de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

43 − 38 =