TEST Cine ai fost într-o viaţă anterioară

0
70

Senzaţiile inexplicabile de déjà-vu pe care majoritatea oamenilor le trăiesc la un moment dat ar putea fi mai mult decât feste ale minţii. Ele ar fi indicii ale unei existenţe anterioare, amintiri dintr-o altă viaţă.

Peste 70% din populaţia Globului susţine că a trăit cel puţin o dată senzaţia de déjà-vu, un sentiment de familiaritate faţă de lucruri care, în mod normal, ar trebui să ne fie necunoscute. O discuţie pe care avem impresia că am mai purtat-o în trecut, un loc văzut pentru prima dată, dar care, în mod misterios, ne pare cunoscut sau o persoană cu care tocmai am făcut cunoştinţă, dar care ne este foarte familiară sunt cele mai comune „simptome“ ale inexplicabilei senzaţii de déjà-vu. Însuşi Carl Gustav Jung a trăit un straniu sentiment de familiaritate în faţa unui tablou pe care îl privea pentru prima dată. Psihologul elveţian a descris un puternic sentiment de déjà-vu analizând pantofii purtaţi de medicul din tablou. Jung, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai secolului al XX-lea, a tras concluzia că medicul ilustrat în tablou era chiar el, într-o viaţă anterioară. Dacă vă întrebaţi cum v-aţi dus existenţa în viaţa anterioară şi în ce epocă aţi trăit, puteţi afla aceste informaţii privind mai atent interesele şi preocupările pe care le aveţi. Răspundeţi întrebărilor de mai jos pentru a descoperi cine aţi fost într-o viaţă anterioară:

TEST. Cine ai fost într-o viaţă anterioară. Ce jocuri preferate aveaţi în copilărie?

În copilărie, amintirile din vieţile anterioare sunt mai clare decât la vârste adulte, scrie psychics.co.uk. Dacă, de exemplu, vă plăceau jocurile legate de războaie şi bătălii, este posibil să fi fost soldat în viaţa anterioară. Dacă vă jucaţi de-a doctorul, aţi fi putut fi vraci, iar atenţia deosebită faţă de animalele de companie poate indica preocupări de fermier.

Care este preocuparea dvs. ideală?

Este mai puţin importantă profesia pe care o aveţi, cât mai degrabă înclinaţiile dvs. Dacă vă plac activităţile de rutină sau, din contră, preferaţi activităţile creative – sunt informaţii care pot spuneceva despre meseria dintr-o viaţă anterioară.

Ce perioadă istorică vă stârneşte interesul?

Preferinţa pentru o epocă sau alta poate fi semnul unei conexiuni cu viaţa anterioară.

TEST Cine ai fost într-o viaţă anterioară. Aţi trăit vreodată senzaţii de déjà-vu?

Dacă anumite locuri sau oameni v-au părut familiare la un moment dat, cu toate că le vedeaţi pentru prima dată, nu este exclus ca acestea să fie legate de o existenţă amterioară.

Ce preferinţe vestimentare aveţi?

Hainele pe care le purtaţi pot reflecta vestimentaţia din viaţa anterioară. Preferinţa pentru hainele comode, sport arată că aţi făcut parte din clasa muncitoare, cea pentru uniforme este legată de un serviciu militar, iar preferinţa pentru hainele extravagante vă plasează în lumea artistică sau aristocrată.

Ce ţară vă fascinează cel mai mult?

Ţara pe care o vizitaţi des sau în care vă doriţi să ajungeţi ar putea fi chiar aceea în care aţi trăit în viaţa anterioară. De partea cealaltă, ura pentru o anumită rasă ori cultură trădează un conflict cu aceasta într-o viaţă anterioară.

TEST Cine ai fost într-o viaţă anterioară. Ce aptitutdini şi talente aveţi?

Talentele de care daţi dovadă acum le pot reflecta pe cele dintr-o viaţă anterioară. Ce temeri şi fobii aveţi? Fricile şi fobiile reprezintă amintirile neplăcute dintr-o viaţă anterioară. Multe dintre ele, mai ales cele care nu ao o explicaţie raţională, pot avea legătură cu experienţele traumatizate trăite atunci. Puteţi afla ce viaţă aţi dus într-o epocă anterioară şi cu ajutorul testului de mai jos.

Faceţi testul AICI   

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

99 − 94 =